Papa Francisc: Alegerea lui Matia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Alegerea lui Matia

[2019-06-12]
Audienţa generală
„După evenimentele dureroase ale pătimirii, apostolii Domnului nu mai sunt doisprezece, ci unsprezece. Unul dintre ei, Iuda, nu mai este: şi-a luat viaţa strivit de remuşcare.” Amintind acestea, Papa Francisc a vorbit la audienţa generală de miercuri, 12 iunie 2019, despre alegerea lui Matia, căci „în faţa abandonării unuia din cei doisprezece, care a creat o rană în trupul comunitar, este necesar ca funcţia sa să treacă la un altul”.

Sfântul Părinte a amintit că prima comunitate creştină număra circa 120 de fraţi şi surori: „un număr care poartă înăuntrul său cifra 12, emblematică pentru Israel, pentru că reprezintă cele douăsprezece triburi, şi emblematică pentru Biserica, datorită celor doisprezece apostoli aleşi de Isus.” Vorbind despre Iuda, a spus că „acesta a primit marele har de a face parte din grupul intimilor lui Isus şi de a participa la înseşi slujirea sa, dar la un moment dat a pretins ‘să îşi salveze’ de la sine propria viaţă cu rezultatul de a o pierde. A încetat să îi aparţină lui Isus cu inima şi s-a pus în afara comuniunii cu El şi cu ai săi. A încetat să fie discipol şi s-a pus mai presus de Învăţătorul. L-a vândut şi cu ‘preţul delictului său’ a cumpărat un teren, care nu a adus roade dar a fost impregnat cu însuşi sângele său.”
În locul lui Iuda trebuia ales altul. „Petru arată condiţia: noul membru trebuie să fi fost un discipol al lui Isus de la început, adică de la botezul în Iordan, până la sfârşit, adică până la înălţarea la cer. […] Sunt doi candidaţi: Iosif Barsaba şi Matia. Atunci toată comunitatea se roagă astfel: ‘Tu, Doamne, care cunoşti inimile tuturor, arată-ne pe care dintre aceştia doi l-ai ales să ia locul… din care a căzut Iuda’. Şi, prin tragere la sorţi, Domnul îl indică pe Matia, care este asociat la cei unsprezece. Astfel se reconstituie corpul celor doisprezece, semn al comuniunii, şi comuniunea învinge diviziunile, izolarea, mentalitatea care absolutizează spaţiul privatului, semn că comuniunea este prima mărturie pe care o oferă apostolii.”
La final, Pontiful a subliniat că apostolii sunt „martorii acreditaţi ai operei de mântuire a lui Cristos şi nu manifestă lumii presupusa lor perfecţiune ci, prin harul unităţii, fac să se evidenţieze un Altul care de acum trăieşte într-un mod nou în mijlocul poporului său.” Este vorba desigur de Isus Cristos. „Apostolii aleg să trăiască sub domnia Celui Înviat în unitatea dintre fraţi, care devine unica atmosferă posibilă a autenticei dăruiri de sine.” Şi a încheiat spunând: „Şi noi avem nevoie să redescoperim frumuseţea de a-l mărturisi pe Cel Înviat, ieşind din atitudinile autoreferenţiale, renunţând să reţinem darurile lui Dumnezeu şi necedând în faţa mediocrităţii. Refacerea colegiului apostolic arată că în ADN-ul comunităţii creştine sunt unitatea şi libertatea de noi înşine, care permit să nu ne temem de diversitate, să nu ne alipim de lucruri şi de daruri şi să devenim martyres, adică martori luminoşi ai Dumnezeului viu şi activ în istorie.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 751, Ultimul acces: 2026-09-23 15:29:04