Întâlnirea promoţiei 2009 a Institutului „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare[2019-06-20]Joi, 20 iunie 2019, s-a desfăşurat la Baia Mare, în capela Episcopiei, întâlnirea de 10 ani a promoţiei care, în 2009, a finalizat cursurile în cadrul Institutului „Ep. Dr. Alexandru Rusu”. În astfel de momente aniversare, Preasfinţitul Vasile Bizău consideră rugăciunea ca fiind esenţială deoarece noi „recunoaştem în Dumnezeu izvorul tuturor harurilor şi faptul că El ne însoţeşte, că revarsă asupra noastră bucuriile pe care le trăim”. Astfel că primul moment al întâlnirii a constat în celebrarea Sfintei Liturghii arhiereşti în capela în care studenţii s-au rugat zi de zi în perioada facultăţii.Amintind de anii studenţiei, Preasfinţitul i-a îndemnat pe absolvenţi să păstreze din acea perioadă bucuria faptului de a sta împreună, de a colabora şi a-şi păstra libertatea interioară, pe care a numit-o „măsura pe care o avem în faţa lui Dumnezeu. Faptul de a fi liberi în suflet este şi un semn al prezenţei harului în noi, care ne ajută să gustăm din plin din bucuria vieţii şi din tot ceea ce săvârşim, din misiunea pe care o avem”. Dincolo de materie, de cunoştinţe, „care sunt absolut necesare, teologia se reduce şi la viaţa concretă de fiecare zi, la răbdarea şi dragostea pe care le investim pentru a fi prezenţi în faţa lui Dumnezeu acolo unde suntem… Noi avem misiunea slujirii, a răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu şi a trăirii teologiei”, a spus Ierarhul în cuvântul de învăţătură. Pr. Manu Mircea, fost rector al Institutului, s-a declarat bucuros de această întâlnire, „prilej al aducerii-aminte a perioadei de formare, de creştere”, dar şi prilej, totuşi, de reflecţie la faptul că suntem trecători pe acest pământ, rostind numele părinţilor profesori care au trecut la cele veşnice în acest deceniu. Dintre cei 8 absolvenţi din 2009, patru şi-au continuat studiile de masterat în diferite universităţi din Roma, Italia. În acest moment, patru au devenit preoţi, unul este cancelar eparhial iar doi sunt cantori. Pr. Daniel Pop a adresat, în numele întregului colectiv, mulţumiri către profesorii care i-au format în perioada în care au frecventat Institutul. Ziua a continuat cu prânzul luat împreună, prilej de bucurie şi aducere-aminte a unei perioade frumoase din viaţa fiecăruia. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureş) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 948, Ultimul acces: 2026-09-23 20:37:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1