„În IE la LiturghIE”[2019-06-19]de Sorin IoniţeParaclisul Universitar „Sfântul Dumitru”-Poştă din Centrul Vechi al Capitalei propune cel mai frumos şi firesc mod de a celebra Ziua Iei: în biserică. Parohia bucureşteană propune participarea la slujba de duminică, 23 iunie 2019, în port popular. Evenimentul, ajuns la ediţia a doua, este intitulat „În IE la LiturghIE – Păstrăm tradiţia vie”. Drept recompensă pentru că readuc în lumină frumuseţea purtării hainelor tradiţionale la momente de sărbătoare, participanţii vor fi premiaţi. Va fi oferit un premiu pentru cel mai frumos costum popular. De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii va avea loc un concurs cu întrebări pe teme folclorice. Sărbătoarea dedicată iei se va încheia cu degustarea bunătăţilor tradiţionale oferite de membrii parohiei „Sfântul Dumitru”-Poştă. Parohia bucureşteană promovează portul tradiţional românesc, cu ocazia Zilei Universale a Iei, 24 iunie, în contextul Anului omagial al satului românesc în Patriarhia Română. Comunitatea Paraclisului Universitar „Sfântul Dumitru”-Poştă derulează mai multe acţiuni catehetice, culturale, dar şi sociale despre care puteţi afla atât în Revista „Dimitrios” cât şi pe site-ul oficial sau pe pagina de Facebook a parohiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 717, Ultimul acces: 2026-09-23 14:47:46
|
Timp total: 0.07s...
[]:1