„Sfinţenia este un dar al lui Dumnezeu pentru toţi” – Arhiereul vicar Teofil de Iberia[2019-06-24]de Mihail Mere-AlbeÎn deschiderea evenimentelor dedicate hramului Catedralei din Mănăştur, Arhiereul vicar Teofil de Iberia a vorbit duminică credincioşilor despre sfinţenie ca fiind „un dar al lui Dumnezeu pentru toţi”. În perioada 22-29 iunie, Parohia clujeană „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” organizează zilele cultural – duhovniceşti cu prilejul hramului lăcaşului de cult. Astfel, în data de 22 iunie 2019 a fost adusă Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită „Maica milelor” care va rămâne în cadrul parohiei până în ziua hramului. Icoana făcătoare de minuni „Maica Milelor” pictată de preotul Luca din Iclod se află în Muzeul Mitropoliei Clujului. Duminică, Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala din Mănăştur, informează Radio Renaşterea. Îndemnul Preasfinţiei Sale din cadrul omiliei rostite în 23 iunie 2019 a fost ca „mereu să-L binecuvântăm pe Dumnezeu, mereu să-I mulţumim”. Îndeplinind acest sfat, a spus ierarhul, „darul lui Dumnezeu se va revărsa cu îmbelşugare peste sufletul nostru şi în veacul acesta şi în cel ce va să fie”. Printre evenimentele care vor avea loc în cadrul seriei de manifestări dedicate hramului se numără şi conferinţa „Sfinţii Petru şi Pavel sau vocaţia unităţii apostolice într-o Europă divizată spiritual”, ce va fi susţinută de teologul Teodor Baconschi. Catedrala din Mănăştur cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” a fost construită între anii 1990-2018 în cinstea eroilor Revoluţiei din 1989. Slujba de sfinţire a lăcaşului de cult a avut loc în luna ianuarie a acestui an. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 731, Ultimul acces: 2026-09-26 04:42:05
|
Timp total: 0.04s...
[]:1