IOCC sprijină financiar familiile din România afectate de inundaţii[2019-06-23]de Iulian DumitraşcuOrganizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin Ortodoxă (IOCC), prin intermediul Federaţiei Filantropia, sprijină financiar familiile afectate de inundaţiile din mai-iunie 2019. IOCC a oferit suma de 10.000 dolari care va fi utilizată pentru ajutorarea familiilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Arhiepiscopia Alba Iulia şi Episcopia Sălajului care au avut de suferit major din cauza inundaţiilor. Banii vor fi întrebuinţaţi pentru achiziţionarea materialelor de construcţie, dar şi pentru organizarea unei tabere pentru copiii din zonele calamitate. Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin Ortodoxă (IOCC) este o organizaţie caritabilă non-profit care acordă sprijin pentru persoanele aflate în situaţii financiare delicate din întreaga lume. Din anul 1992 până în prezent, IOCC a oferit asistenţă şi sprijin celor aflaţi în dificultate în valoare totală de peste 580 milioane dolari, în peste 50 ţări. Din anul 2005, IOCC a lucrat în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română şi a instruit peste 2.100 de preoţi, profesori de religie şi lucrători sociali pentru a răspunde mai bine nevoilor sociale ale familiilor vulnerabile din România şi pentru a întări relaţiile cu comunităţile româneşti din diaspora. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 719, Ultimul acces: 2026-09-26 04:41:43
|
Timp total: 0.03s...
[]:1