Editurile Patriarhiei Române vor fi prezente la Bookfest 2019[2019-05-24]de Mihail Mere-AlbeEditurile Basilica, Trinitas şi Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă vor participa la Salonul Internaţional de carte Bookfest în perioada 29 mai – 2 iunie 2019. Oferta de carte include o gamă variată de lucrări de teologie ortodoxă, traduceri patristice, enciclopedii, dicţionare, albume, monografii, ghiduri pentru pelerini, cărţi pentru copii ş.a. Standul Editurilor Patriarhiei va fi poziţionat în Pavilionul B, standul A 23. Programul de vizitare va fi de miercuri, 29 mai 2019, până duminică, 2 iunie 2019, după cum urmează: Miercuri, joi, duminică între orele 10:00-20:00; Vineri, sâmbătă între 10:00-21:00; Intrarea este liberă! Bookfest Salonul Internaţional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, având sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi al Ambasadei Marii Britanii din Bucureşti. Invitatul de onoare al acestei ediţii va fi Marea Britanie. Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La Salonul Internaţional de Carte Bookfest de anul trecut (Bucureşti, 30 mai – 3 iunie 2018) au fost prezenţi circa 150 de expozanţi, programul cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 681, Ultimul acces: 2026-09-24 23:07:54
|
Timp total: 0.03s...
[]:1