Copiii găzduiţi de Aşezământul social de la Rădăuţi au participat la hramul Mănăstirii Bogdana - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Copiii găzduiţi de Aşezământul social de la Rădăuţi au participat la hramul Mănăstirii Bogdana

[2019-07-01]
de Iulian Dumitraşcu

Cei 122 de copii găzduiţi de Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi” au participat luni la hramul Mănăstirii Bogdana.
Păstrând tradiţia, în ziua de hram Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Pimen şi Episcopul vicar Damaschin Dorneanul.
Cei doi ierarhi i-au binecuvântat şi au dialogat cu tinerii beneficiari ai centrului social.
Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie”, construit la iniţiativa Arhim. Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, este destinat orfanilor şi copiilor din familii cu posibilităţi financiare limitate.
Înfiinţat în toamna anului 2011, Aşezământul din municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava, găzduieşte în prezent 122 de copii şi tineri (63 de fete şi 59 de băieţi), cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, dar şi majori: şase studenţi, potrivit site-ului instituţiei.
Aşezământul este un serviciu social ce asigură un mediu stabil şi servicii integrate oferite beneficiarilor în vederea reintegrării în familie sau, după caz, a reintegrării socio-profesionale şi pregătirii pentru viaţă independentă.
Scopul Aşezământului este de a înlocui temporar sau atât cât este necesar – atunci când situaţia nu permite reintegrarea copilului în familia naturală sau în cea extinsă – a responsabilităţilor părinteşti.
Aşezământul a fost sfinţit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 6 noiembrie 2015.
Este o mare binecuvântare să vedem un aşezământ pentru copii atât de frumos, atât de bine organizat. Este cel mai bine organizat şi cel mai frumos din întreaga Românie, a subliniat Patriarhul la acel moment.
În data de 14 mai 2017 Patriarhul Daniel a sfinţit noul centru stomatologic din cadrul aşezământului social, aşezat sub ocrotirea „Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1146, Ultimul acces: 2026-09-27 07:35:26