Zi de formare pentru animatorii campusurilor din această vară - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Zi de formare pentru animatorii campusurilor din această vară

[2019-07-02]
02.07.2019, Cluj (Catholica) - 35 tineri s-au reunit vineri, 28 iunie, la Oratoriul din Beclean, pentru o zi de formare a animatorilor care se vor implica în campusurile estivale parohiale 2019. Ştiind că fiecare campus estival este o experienţă unică pentru participanţi, animatorii s-au pregătit conştiincios, participând cu mare interes şi atenţie pe tot parcursul zilei de formare. Majoritatea tinerilor participanţi au venit din parohiile Eparhiei de Cluj-Gherla, dar au luat parte la program şi 5 tineri din Baia Mare. Tema acestei zile a fost cea a campusurilor: „De mână cu Tatăl”.
Dis-de-dimineaţă, cei prezenţi au început cu o rugăciune comună, care a fost urmată de câteva bansuri energice pentru înviorare. La ora 10 tinerii au participat la Sfânta Liturghie celebrată în parohia „Sf. Petru şi Pavel” de pr. Sebastian Peşteşan – asistent spiritual general ASTRU Cluj – şi pr. Alin Cîndea – responsabil cu pastoraţia tinerilor în protopopiatul Beclean. Părintele Alin a susţinut şi momentul de cateheză al zilei, la finalul celebrării liturgice. Sesiunile de pregătire au fost pregătite şi coordonate de membrii consiliului de conducere al ASTRU Cluj.
Prima sesiune a zilei, coordonată de Paul Balint, şi sugestiv intitulată „La început a fost cunoaşterea”, a avut ca scop cunoaşterea celor prezenţi şi crearea unor legături în rândul tinerilor pentru o bună desfăşurare a activităţilor de vineri şi a campusurilor. A fost urmată de o sesiune mai teoretică, denumită „Ce-i cu campusurile?”, în care a fost prezentată structura unui campus, ce ne dorim prin aceste campusuri şi modul în care trebuie să desfăşurăm activităţile. Această sesiune a fost coordonată de Teodora Capan, Laura Burcă şi Rosana Bălănescu. Participanţii au putut afla informaţii cu privire la campusuri, dar şi câteva impresii şi sfaturi de la cei care au mai participat, pentru a putea înţelege mai bine cum să organizeze mai bine un astfel de eveniment.
A treia şi cea mai importantă sesiune, „Microdoză de campus”, a avut ca scop organizarea unei zile de campus, lucrul în echipă, dar şi asumarea de responsabilităţi. Eduard Socaciu şi Paul Balint s-au asigurat că tinerii pleacă cu lecţia practică învăţată. Tinerii au fost împărţiţi în echipe, fiecare având de pregătit câteva activităţi sau jocuri pentru unul din momentele zilei de campus (momentul de cunoaştere, aprofundarea catehezei, jocuri şi ateliere). „Eşti gata? Hai în campus” a fost sesiunea de evaluare a zilei de formare pentru animatori, susţinută de pr. Sebastian. Programul zilei s-a terminat cu realizarea unei tradiţionale poze de grup şi o mică bălăceală la Băile Figa. A doua zi, tinerii care au rămas peste noapte, au participat şi la sărbătoarea hramului parohiei – Ss Petru şi Pavel – fiind încurajaţi de modelele Bisericii în misiunea lor de răspândire a Evangheliei.
La final, le mulţumim participanţilor pentru timpul dedicat şi pentru entuziasmul şi energia cu care au participat! Mulţumim lui Dumnezeu pentru această frumoasă echipă care se va implica în desfăşurarea campusurilor din această vară şi mulţumim totodată gazdelor din Beclean! Domnul să îi binecuvânteze pe toţi!

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 867, Ultimul acces: 2026-09-26 13:10:41