Revista Eparhiei Europei de Nord este disponibilă online - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Revista Eparhiei Europei de Nord este disponibilă online

[2019-07-06]
de Gheorghe Anghel

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord a lansat sâmbătă, 6 iulie 2019, varianta online a revistei eparhiale „Candela Nordului”.
Lansarea a avut loc la împlinirea a 11 ani de la întemeierea eparhiei române din ţările scandinave, cu binecuvântarea şi sub coordonarea Preasfinţitului Părinte Episcop Macarie.
Website-ul dedicat pune la dispoziţie cititorilor revista într-un format profesionist şi elegant, păstrând unele din caracteristicile print, oferind, totodată, o experienţă plăcută lecturii online.
Candela Nordului, revistă de spiritualitate şi cultură, în ediţie bilingvă, a fost fondată de Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi în data de 6 iulie 2008.
Înfiinţarea a coincis cu întronizarea primului ierarh al nou înfiinţatei Eparhii a Europei de Nord, cu sediul la Stockholm.
Publicaţia are ca obiectiv principal „să hrănească spiritual o lume creştină ce trăieşte într-un deşert al comunicării şi comuniunii reale şi într-o cronicizată penurie de cuvinte duhovniceşti şi vii”.
Prima revistă bisericească românească din Scandinavia, cu denumirea „Candela”, a apărut pentru prima oară în data de 31 martie 1973, la Stockholm, în cadrul Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Revista a avut o apariţie neîntreruptă până în anul 1998.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 709, Ultimul acces: 2026-09-27 00:16:29