Cel mai valoros jucător din NBA este ortodox: Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a înzestrat cu acest talent - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cel mai valoros jucător din NBA este ortodox: Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a înzestrat cu acest talent

[2019-07-03]
de Gheorghe Anghel

„Vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că m-a binecuvântat cu acest talent uimitor”, a spus Giannis Antetokounmpo la decernarea premiului pentru cel mai valoros jucător de baschet al continentului nord-american.
Ceremonia a avut loc la finalul lunii iunie în Santa Monica, în California, informează Sports Spectrum.
„Tot ce fac, fac prin Dumnezeu. Sunt extrem de binecuvântat”, a declarat Giannis Antetokounmpo mulţumind, de asemenea, membrilor familiei sale pe care i-a numit adevăraţi eroi.
Jucătorul celor de la Milwaukee Bucks s-a născut în Atena şi este fiul unor imigranţi din Nigeria. S-a botezat ortodox
În 2015, Giannis scria că motto-ul vieţii sale se bazează pe versetul de la 2 Corinteni 5:7.
Căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere.
El a rememorat că atunci când avea 15 ani a încercat să facă parte din echipa celor mai buni 12 jucători din campionatul şcolar, însă nu a fost selectat.
„Majoritatea copiilor care au fost în top 12 nu joacă în baschet profesionist. Eu sunt în NBA”.
„Cu ocazia acestei întâmplări care a avut loc cu câţiva ani în urmă, vă voi dezvălui motto-ul meu, cel pe care numai familia mea ştie: Umblaţi prin credinţă nu prin vedere”.
„Cred că aceasta este atitudinea corectă a tuturor faţă de viaţa!”
Antetokounmpo este cel de-al treilea cel mai tânăr jucător care a câştigat MVP în ultimele 40 de sezoane, după Derrick Rose şi LeBron James. El este, de asemenea, cel de-al cincilea jucător născut în afara SUA care a câştigat premiul.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 651, Ultimul acces: 2026-09-27 05:12:16