Conferinţa Episcopală Italiană sprijină Sudanul de Sud - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Conferinţa Episcopală Italiană sprijină Sudanul de Sud

[2019-07-11]
Conferinţa Episcopală Italiană (CEI) a anunţat marţi o donaţie de un milion de euro pentru locuitorii Sudanului de Sud. Este al patrulea an consecutiv în care CEI îşi dedică o parte din fondurile „opt la mie” pentru ajutor în situaţii de urgenţă. Aşa numitul „opt la mie” reprezintă o facilitate a sistemului italian de taxe, în care opt zecimi dintr-un procent din impozitul pe venit e distribuit organizaţiilor religioase sau programelor de asistenţă socială conduse de statul italian. Biserica este cel mai mare beneficiar al acestor fonduri. Comunităţile evreieşti, budiste şi hinduiste mai primesc parte din impozit, nu şi musulmanii, care nu au concordat cu statul.

Un comunicat al Caritas Italiana subliniază că Sudanul de Sud, la opt ani după declararea independenţei, suferă încă din cauza uneia dintre cele mai mari crize umanitare din lume. Şapte milioane de persoane nu au mâncare, iar în unele regiuni foametea este la cote foarte grave. Peste 1,9 milioane de persoane şi-au părăsit locuinţele, iar aproximativ 2,3 milioane de refugiaţi s-au retras în ţări învecinate. Între timp, în ciuda acordurilor de pace încheiate în septembrie 2018, violenţele împotriva cetăţenilor, atât din partea miliţiei cât şi a forţelor guvernamentale, continuă în diferite părţi ale lumii.
La o întâlnire cu lideri din Sudanul de Sud, în Vatican, din aprilie 2019, Papa Francisc a spus că e nevoie de un angajament curajos pentru ca „focul războiului să poată fi stins odată pentru totdeauna”; că „diviziunile politice şi etnice” pot fi depăşite; şi că munca de „edificare a naţiunii” poate începe. Anunţând donaţia, Caritas Italiana, în colaborare cu reţeaua Caritas Internationalis şi cu alte organizaţii, se alătură apelului Sfântului Părinte şi al Episcopilor din Sudanul de Sud, ca războiul să ajungă cu adevărat la sfârşit şi eforturile pentru pace să înceapă.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 752, Ultimul acces: 2026-09-25 22:29:05