Prima biserică românească din Muntele Athos închinată Sf. Paisie Aghioritul va fi sfinţită luna aceasta - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Prima biserică românească din Muntele Athos închinată Sf. Paisie Aghioritul va fi sfinţită luna aceasta

[2019-07-11]
de basilica.ro

Prima biserică ridicată de monahii români din Sfântul Munte în cinstea Cuviosului Paisie Aghioritul, unul dintre părinţii harismatici ai secolului trecut, va fi sfinţită la finalul lunii iulie.
Construcţia bisericuţei Cuviosului Paisie Aghioritul a început la chilia Buna Vestire a Schitului românesc Lacu acum patru ani, în 2015, iar pictura acesteia în anul 2017.
„Aceasta este – din câte ştim – a treia bisericuţă ridicată în Sfântul Munte Athos în cinstea Cuviosului Paisie Aghioritul”, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica pr. Paisie de la Chilia Bunei Vestiri – Schitul Lacu.
După ce a avut loc canonizarea Părintelui Paisie de Sinodul Patriarhiei Ecumenice, în mai multe colţuri ale lumii au fost construite biserici în cinstea cuviosului.
Lucrările la construcţia primei biserici din Australia dedicate Sf. Paisie sunt într-un stadiu avansat
Prima biserică din Sfântul Munte a fost sfinţită la începutul acestui an în zona Kapsala de Mitropolitul Pantelimon de Xanthi.
Mitropolitul Pantelimon în lăcaşul de cult închinat Sf. Paisie Aghioritul. Foto: Mitropolia de Xanthi
În România, Sfântul Paisie Aghioritul a devenit ocrotitorul primului locaş de cult la scurt timp după canonizare, biserica fiind localizată în satul clujean Săvădisla.
Chilia „Buna Vestire” este una dintre cele mai cunoscute chilii româneşti din Sfântul Munte. Ea aparţine de Schitul Lacu a cărui primă consemnare istorică datează de la începutul secolului al XVIII-lea.
Slujba de sfinţire va fi oficiată joi, 25 iulie 2019, de Înaltpreasfinţitul Părinte Pavel, Mitropolit de Drama, în ziua sărbătorii Sfântului Paisie potrivit calendarului iulian nerevizuit.
În ajunul sfinţirii va fi oficiată Slujba Privegherii, iar răspunsurile liturgice vor fi oferite de grupurile psaltice Tronos şi Psaltis.
Pictură din interiorul lăcaşului de cult. Foto credit: Chilia Buna Vestire
Sfântul Paisie nu a fost ales întâmplător ca ocrotitor al lăcaşului de cult, a spus părintele Paisie de la Chilia Buna Vestire.
„Hramul bisericuţei a fost stabilit mai ales datorită faptului că – pe linie duhovnicească – suntem nepoţii Cuviosului Paisie Aghioritul. Stareţul Chiliei, Ieromonahul Ştefan Nuţescu este fiu duhovnicesc al Cuviosului Isaac Libanezul, unul dintre ucenicii cei mai apropiaţi ai Cuviosului Paisie”.
Obştea chiliei româneşti din Athos este cea care a făcut cunoscute viaţa şi învăţăturile Cuviosului Paisie Aghioritul pentru publicul român prin activitatea de traducere din limba greacă a aproximativ 20 de volume.
Biserica va avea ca hram secundar sărbătoarea Prorocului şi Împăratului David.
Sfântul Paisie Aghioritul
Sfântul Paisie a fost canonizat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice în data de 13 ianuarie 2015, la 21 ani de la moartea sa.
În calendarul liturgic românesc a fost trecut începând cu anul 2016.
Sfântul Paisie Aghioritul s-a născut în iulie 1924 şi a devenit monah în Sfântul Munte în anul 1949.
A trecut la cele veşnice în data de 12 iulie 1994.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 785, Ultimul acces: 2026-09-27 01:29:44