„Chipul satului românesc” prezentat pentru a doua oară în SUA, la Chicago - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

„Chipul satului românesc” prezentat pentru a doua oară în SUA, la Chicago

[2019-07-17]
de Sorin Ioniţe

Expoziţia „Chipul satului românesc”, ajunsă în SUA cu sprijinul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, a fost prezentată duminică la Chicago, după ce în urmă cu o lună a putut fi admirată la Parohia românească „Sfânta Treime” din Troy, Michigan.
Mitropolitul Nicolae Condrea a prezentat expoziţia organizată de Agenţia de ştiri Basilica în cadrul unui moment festiv organizat la Catedrala „Sfinţii Împăraţi” din Chicago cu ocazia aniversării a 17 ani de slujire arhierească.
IPS Nicolae felicitat de comunitatea românească din Chicago la 17 ani de arhierie. Foto credit: Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi
Expoziţia „Chipul satului românesc” este organizată în contextul Anului Omagial al satului românesc în Patriarhia Română şi cuprinde peste 50 de fotografii realizate de fotoreporterii Basilica.ro şi de alţi 12 fotografi pasionaţi de satul românesc. Iniţial, expoziţia a fost prezentată la Palatul Patriarhiei în perioada 27 februarie – 09 martie 2019.
Aniversarea Mitropolitului Nicolae a avut loc duminică după Sfânta Liturghie. La eveniment a fost prezent dl. Tiberiu Trifan, Consulul General al României la Chicago, un apropiat al comunităţii Catedralei „Sf. Împăraţi”, după cum precizează Mitropolia pe site-ul oficial.
IPS Nicolae în Catedrala din Chicago la 17 ani de arhierie. Foto credit: Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi
Mitropolitul Nicolae a fost hirotonit arhiereu de Patriarhul Teoctist în data de 14 iulie 2002, în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Montreal (Canada). De atunci păstoreşte Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi, ridicată în octombrie 2016 la rangul de mitropolie.
Ierarhul, în vârstă de 52 de ani este originar din Constanţa. Vezi mai multe detalii biografice aici.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 618, Ultimul acces: 2026-09-27 01:13:31