Episcopul Ignatie despre cum „a devenit” ortodox turneul de la Wimbledon[2019-07-15]de Gheorghe Anghel„Anul acesta Wimbledon a devenit ortodox”, a scris Episcopul Huşilor pe pagina de Instagram după ce Simona Halep şi Novak Djokovici au devenit campionii turneului londonez. Simona Halep a învins-o pe Serena Williams în două seturi, iar sârbul Novak Djokovic s-a impus în faţa lui Roger Federer în finala masculină de la Londra. Pe lângă pasiunea pentru sportul alb, cei doi au în comun faptul că sunt creştini ortodocşi şi nu s-au ferit niciodată să-şi afişeze convingerea religioasă în public. Acest aspect a fost evidenţiat de Preasfinţitul Părinte Ignatie pe Social Media. „Câştigătorii sunt amândoi din Europa de Est şi amândoi sunt creştini ortodocşi, care pun mai presus de sport credinţa lor în Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa. Ierarhul a rememorat momentul când tenismenul sârb a fost decorat de Patriarhul Serbiei. Novak Djokovici, un mare filantrop, atunci când a primit Ordinul Sfântului Sava din partea Patriarhului Irineu al Serbiei, a declarat: Acesta este cel mai important titlu al vieţii mele, pentru că înainte de a fi sportiv, sunt creştin ortodox. Prin câştigarea competiţiei de la Londra, Djokovici şi-a trecut în palmares cel de-al 16-lea titlu de Mare Şlem, cinci dintre ele fiind cuerite la Wimbledon. De asemenea, ierarhul a reamintit declaraţia sportivei noastre când a primit crucea Sfântului Andrei din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teodosie al Tomisului: „Mereu mă închin şi cred în Dumnezeu pentru că fără ajutorul lui Dumnezeu nu se poate face nimic”. Simona Halep va primi cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală pentru mireni, precum şi cel mai mare ordin al statului român, „Steaua României în grad de cavaler”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 643, Ultimul acces: 2026-09-27 07:21:27
|
Timp total: 0.03s...
[]:1