Catolicii din Estonia vor canonizarea Arhiepiscopului Profittlich[2019-08-18]Mons. Eduard Profittlich17.08.2019, Roma (Catholica) - Santo subito! – Sfânt acum! au fost cuvintele de răspuns ale Papei Francisc atunci când i-a fost prezentată cauza de canonizare a Arhiepiscopului Eduard Profittlich. Sfântul Părinte a auzit prima oară despre Servitorul lui Dumnezeu în timpul vizitei pe care a făcut-o la Tallinn, Estonia, pe 25 septembrie 2018. Episcopul Philippe Jourdan i-a spus despre sfântul său predecesor la intrarea în Catedrala Ss Petru şi Paul, când Papa a exclamat aprobarea sa. Marge-Marie Paas este postulatoare în cauza de canonizare a lui Eduard Profittlich, la nivel diecezan. „Eduard Profittlich va fi primul fericit martir al Bisericii Catolice din Estonia”, a spus ea pentru Radio Vatican. „Comunitatea noastră catolică are nevoie de un protector, căruia să ne putem ruga în viaţa de zi cu zi şi care să fie mijlocitorul nostru în ceruri.” Iezuitul german a fost Administrator Apostolic pentru Estonia din 1931 şi până la martiriul său într-un lagăr sovietic, în 1942. Cauza sa de canonizare a fost aprobată la nivel diecezan, ceea ce i-a adus titlul de Servitor al lui Dumnezeu. Acum a început procesul pentru introducerea oficială a cererii la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor. Paas lucrează acum la Positio, un rezumat amplu al tuturor documentelor privitoare la candidatul la sfinţenie. De asemenea detaliază viaţa, spiritualitatea şi martiriul persoanei. Postulatoarea a spus că cercetările făcute arată că Arhiepiscopul Profittlich era „foarte deschis şi amabil cu comunitatea catolică din anii 1930. A dorit să edifice o Biserică foarte puternică în Estonia.” Biserica de atunci era foarte mică, în principal compusă din germani, polonezi şi câţiva ruşi. „Când a sosit în 1931 nu aveam nici o carte de rugăciuni (catolice) în limba estonă. Chiar şi Evangheliile erau slab traduse. El a dorit proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu tuturor estonienilor.” De-a lungul celor 10 ani de îngrijire pastorală a turmei sale, Arhiepiscopul Profittlich a reuşit să edifice comunitatea catolică locală, ocupându-se de botezarea a numeroase persoane şi lucrând îndeaproape cu alte confesiuni creştine. Munca grea a Arhiepiscopului a meritat, a spus postulatoarea. „De aceea avem încă în Estonia o comunitate catolică puternică”, în ciuda celor 50 de ani de comunism. Uniunea Sovietică a ocupat Estonia în iunie 1940, ordonând expulzarea tuturor etnicilor germani. Refuzând să îşi abandoneze turma, Arhiepiscopul Profittlich a decis să stea în Tallinn în ciuda ameninţărilor la adresa vieţii lui. Prelatul a fost arestat pe 27 iunie 1941 şi trimis într-un lagăr de prizonieri, alături de alţi 20.000. A murit ca martir, datorită condiţiilor şi foametei din închisoarea Kirov – se întâmpla pe 22 februarie 1942. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 735, Ultimul acces: 2026-09-20 20:36:19
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1