© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Sanctuarul eparhial din Oradea[2019-08-17]Solemnitatea Adormirii Maicii Domnului şi Ridicarea ei cu trupul la Cer este o invitaţie de a-l lăuda pe Dumnezeu şi de a privi la măreţia Sfintei Fecioare Maria, pentru că noi îl cunoaştem pe Dumnezeu în faţa celor care sunt ai Săi: a spus pr. Mihai Vătămănelu OMFConv, Vicar general al Eparhiei de Oradea, la Sfânta Liturghie solemnă celebrată pe 15 august a.c., împreună cu un sobor de preoţi, la Sanctuarul Adormirea Maicii Domnului din Oradea. Loc de pelerinaj pentru sute de credincioşi care au ajuns aici din ajunul sărbătorii de Sfânta Marie Mare din acest an pentru a se ruga împreună, a o adora continuu şi a o venera pe Maica Sfântă, Sanctuarul eparhial a fost şi în acest an locul unde, sub îmbrăţişarea Sfintei Fecioare, viaţa creştinilor s-a umplut de iubire, lumină şi speranţă. Cu atât mai mult cu cât acest praznic marian este totodată şi hramul bisericii Sanctuarului.«La 1 noiembrie 1950, Venerabilul Papă Pius al XII-lea proclama ca dogmă că Fecioara Maria „după ce a terminat cursul vieţii pământeşti, a fost ridicată la gloria cerească cu sufletul şi trupul”. Astfel a fost exprimat în formă dogmatică ceea ce fusese deja celebrat în cultul şi în evlavia Poporului lui Dumnezeu din toate timpurile ca glorificarea cea mai înaltă şi stabilă a Mariei. Şi în Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi [15 august a.c.], Maria însăşi rosteşte în mod profetic câteva cuvinte care orientează în această perspectivă. Ea spune: „De acum toate popoarele mă vor numi fericită” (Luca 1,48). Este o profeţie pentru toată istoria Bisericii. Cuvintele Mariei din Magnificat spun că este o datorie a Bisericii să amintească măreţia Sfintei Fecioare Maria pentru credinţă», a continuat pr. Mihai Vătămănelu în cuvântul de învăţătură. «Pornind de la textul Magnificat din Evanghelie, dorim să vedem cu ochi noi şi cu o inimă nouă sensul existenţei noastre, pentru a vedea şi înţelege darul pe care Dumnezeu ni l-a făcut. Acel dar pe care Maria l-a descoperit prin Elisabeta, prin aşteptare, dorinţă şi promisiune. Această rugăciune, Magnificat, îi place Domnului pentru că El este văzut în toată măreţia Sa. Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi spiritul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu. Magnificat înseamnă „a face mare”. Maria îl proclamă mare pe Dumnezeu; El este Cel Mare şi a contempla măreţia Sa, ne oferă o bucurie infinită. De ce? Pentru că El este mare în dar, în iubire, iar noi, respectând măreţia Sa, ne bucurăm de mărirea Sa, de bunătatea Sa, de iubirea Sa, de generozitatea Sa şi suntem în El. Prin urmare, misiunea noastră este să arătăm prin viaţa noastră mărirea lui Dumnezeu, să îi recunoaştem adevărata valoare. «Ne întrebăm: ce anume dăruieşte drumului nostru, vieţii noastre, Ridicarea la cer a Mariei? Primul răspuns este: în Ridicarea la cer vedem că în Dumnezeu există spaţiu pentru om. Şi Maria, unindu-se, unită cu Dumnezeu, nu se îndepărtează de noi, nu merge într-o galaxie necunoscută, ci acela care merge la Dumnezeu se apropie, pentru că Dumnezeu este aproape de noi toţi şi Maria, unită cu Dumnezeu, este părtaşă de prezenţa lui Dumnezeu, este foarte aproape de noi, de fiecare dintre noi. Există un cuvânt frumos al Sfântului Grigore cel Mare despre Sfântul Benedict pe care-l putem aplica şi Mariei: sfântul Grigore cel Mare spune că inima sfântului Benedict a devenit aşa de mare încât toată creaţia poate să intre în această inimă. Acest lucru este valabil şi mai mult pentru Maria: Maria, unită total cu Dumnezeu, are o inimă aşa de mare încât toată creaţia poate să intre în această inimă. Maria este aproape, poate să asculte, poate să ajute, este aproape de noi toţi. În Dumnezeu există spaţiu pentru om şi Dumnezeu este aproape, şi Maria, unită cu Dumnezeu, este foarte aproape, are inima largă ca inima lui Dumnezeu. Dar există şi celălalt aspect: nu numai în Dumnezeu există spaţiu pentru om; în om există spaţiu pentru Dumnezeu. Şi acest lucru îl vedem în Maria, Arca Sfântă care poartă prezenţa lui Dumnezeu. În noi există spaţiu pentru Dumnezeu şi această prezenţă a lui Dumnezeu în noi, aşa de importantă pentru a lumina lumea în tristeţea sa, în problemele sale, această prezenţă se realizează în credinţă: în credinţă deschidem uşile fiinţei noastre aşa încât Dumnezeu să intre în noi, aşa încât Dumnezeu poate să fie forţa care dă viaţă şi drum fiinţei noastre. În noi există spaţiu, să ne deschidem aşa cum s-a deschis Maria spunând: „Facă-se voia ta, eu sunt slujitoarea Domnului”. Deschizându-ne lui Dumnezeu, nu pierdem nimic, dimpotrivă: viaţa noastră devine bogată şi mare. Şi astfel, credinţa şi speranţa şi iubirea se combină. Există astăzi multe cuvinte despre o lume mai bună pe care trebuie s-o aşteptăm: ar fi speranţa noastră. Dacă şi când vine această lume mai bună nu ştim, nu ştiu. Este sigur că o lume care se îndepărtează de Dumnezeu nu devine mai bună, ci mai rea. Numai prezenţa lui Dumnezeu poate garanta şi o lume bună. Dar să lăsăm asta. Un lucru, o speranţă este sigură: Dumnezeu ne aşteaptă, ne aşteaptă, nu mergem în gol, suntem aşteptaţi. Dumnezeu ne aşteaptă şi găsim, mergând în lumea cealaltă, bunătatea Mamei, îi găsim pe cei dragi ai noştri, găsim Iubirea veşnică. Dumnezeu priveşte întotdeauna spre noi şi ne aşteaptă: aceasta este marea noastră bucurie şi marea speranţă care se naşte tocmai din această sărbătoare. Maria ne vizitează şi este bucuria vieţii noastre şi bucuria este speranţă. Ce să spunem aşadar? Inimă mare, prezenţă a lui Dumnezeu în lume, spaţiu al lui Dumnezeu în noi şi spaţiu al lui Dumnezeu pentru noi, speranţă, a fi aşteptaţi: aceasta este simfonia acestei sărbători, indicaţia pe care această solemnitate ne-o dăruieşte. Maria este auroră şi strălucire a Bisericii triumfătoare; ea este mângâierea şi speranţa pentru poporul aflat încă pe drum. Să ne încredem în mijlocirea ei maternă pentru ca să ne obţină de la Domnul să întărească credinţa noastră în viaţa veşnică; să ne ajute să trăim bine timpul pe care Dumnezeu ni-l oferă cu speranţă. O speranţă creştină care nu este numai nostalgie a cerului, ci dorinţă vie şi activă de Dumnezeu aici în lume, dorinţă de Dumnezeu care ne face pelerini neobosiţi, alimentând în noi curajul şi forţa credinţei, care în acelaşi timp este curaj şi forţă a iubirii. Amin.» Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 653, Ultimul acces: 2026-09-24 18:56:31
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1
