Anunţuri din Dieceza de Timişoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Anunţuri din Dieceza de Timişoara

[2019-08-15]
Dieceza de Timişoara
1. Duminică, 18 august 2019, în biserica romano-catolică din Zimand Cuz, filială a parohiei romano-catolice din Zimandu Nou, Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop de Timişoara va administra Sacramentul Sfântului Mir celor 12 tineri care s-au pregătit pentru acest moment. Liturghia solemnă va începe la orele 12.00. Pregătirea tinerilor a fost coordonată de către pr. Péter Szabó canonic, paroh de Zimandu Nou. Cu această ocazie comunitatea va sărbători şi hramul bisericii sfinţită în cinstea Sf. Ştefan, Rege al Ungariei (sărbătorit de regulă la 20 august).
2. Duminică, 18 august 2019 Sf. Liturghie de limba germană de la ora 10.00 în biserica romano-catolică „Maria Zăpezii” din Reşiţa va fi urmată de rugăciuni pentru sufletul Mons. Ferdinand Hauptmann (20.06.1913, Reşiţa – 14.08.1989, Timişoara), ordinarius substitutus al Diecezei de Timişoara, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la trecerea la cele veşnice.
3. Hramuri în Dieceză
– Sâmbătă, 17 august 2019, se sărbătoreşte hramul bisericii parohiale din Timişoara VII Freidorf, sfinţită în cinstea Sf. Rochus. Răspunzând invitaţiei adresate de către pr. paroh László Wonerth canonic, Sfânta Liturghie solemnă va fi celebrată începând cu ora 9.30 de către pr. István Bajnai, paroh de Battonya (Bătania, Ungaria).
– Duminică, 18 august 2019, comunitatea romano-catolică din Butin, filială a parohiei romano-catolice din Gătaia sărbătoreşte hramul bisericii sfinţită în cinstea Sfintei Fecioare Maria Regină. Sf. Liturghie de hram va fi celebrată la ora 13.00 de către pr. Lóránd Máthé paroh de Gătaia.
– Sâmbătă, 24 august 2019, va fi celebrat hramul bisericii Sf. Bernard de Clairveaux (sărbătorit de regulă la 20 august) din Rusca Montană, filiala parohiei romano-catolice din Oţelu Roşu. Sfânta Liturghie de hram cu prilejul împlinirii a 216 ani de la constituirea primei parohii şi 156 ani de la sfinţirea actualei biserici va fi celebrată la ora 18.00.
4. După ce în data de 12 iulie a.c. Sf. Părinte Papa Francisc a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a Diecezei de Vác, Ungaria, prezentată pentru limită de vârstă de Episcopul Miklós Beer, l-a numit ca nou Episcop romano-catolic pe pr. Zsolt Marton, rectorul Seminarului Teologic din Budapesta. Consacrarea şi instalarea întru Episcop va avea loc la data de 24 august 2019, începând cu ora 10.00, în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Vác. La acest eveniment deosebit va participa Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timişoara.
5. Duminică, 25 august 2019, va avea loc pelerinajul comunităţilor şvabilor dunăreni la biserica de pelerinaj Maria Ramersdorf din München. Sf. Liturghie solemnă va fi celebrată la ora 18.00 de către Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timişoara. La pelerinaj va participa şi pr. canonic Andreas Reinholz, paroh de Maria Radna, deoarece acest eveniment va fi organizat sub semnul parteneriatului dintre cele două locuri şi biserici de pelerinaj, Maria Ramersdorf şi Maria Radna.
6. În perioada 2-6 septembrie 2019, Ordinariatul Arhiepiscopal din Alba Iulia va organiza şi în acest an cursul pentru preoţi, care vizează şi schimburile de experienţă respectiv pregătirea continuă a clerului şi va oferi preoţilor posibilitatea să aprofundeze adevărata comuniune a clerului. Cursul din acest an oferă trei teme: Studiu Biblic, Istoria Bisericii şi Teologie Pastorală. Locul de desfăşurare va fi Seminarium Incarnatae Sapientiae (SIS) din Alba Iulia.
7. Luni, 2 septembrie 2019, între ora 9-17 Mănăstirea Salvatoriană din Timişoara-Elisabetin va găzdui o zi de reculegere spirituală organizată pentru profesorii Liceului Romano-Catolic Gerhardinum. Coordonatorul programului spiritual va fi pr. Zsolt Szilvágyi, vicar episcopal pentru activitatea pastorală.
Birou de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: eniko_sipos@ymail.com

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 659, Ultimul acces: 2026-09-27 04:40:09