Cardinalul Obeso a murit la 87 de ani - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Obeso a murit la 87 de ani

[2019-08-12]
Cardinalul Sergio Obeso Rivera
Cardinalul Sergio Obeso Rivera, Arhiepiscop emerit de Xalapa, Mexic, a murit duminică, acasă, la vârsta de 87 de ani, după o boală de câteva săptămâni. Trupul Cardinalului este expus până pe 12 august în Catedrala din Xalapa. Liturghia funerară este programată pentru 13 august, în aceeaşi Catedrală, unde de altfel va fi îngropat.

„Nenumărate sunt operele şi iniţiativele pastorale pe care Cardinalul Sergio Obeso le-a realizat în slujba acestei Arhidieceze; suntem martori ai apropierii sale de credincioşi, ai capacităţii sale de dialog, precum şi ai dăruirii sale pentru oameni”, a afirmat Arhiepiscopul Hipólito Reyes Larios de Xalapa pe 11 august. „Cardinalul Sergio Obeso Rivera a trăit cu mare discreţie şi nu îi plăcea să discute despre calităţile şi realizările sale. Dar noi toţi suntem martori ai darurilor şi virtuţilor sale.” Prelatul a cerut pe 2 august rugăciuni pentru sănătatea Cardinalului, spunând că aceasta „s-a deteriorat” în ultimele săptămâni. A fost spitalizat de mai multe ori în Veracruz şi Xalapa.
Obeso s-a născut în 1931 şi a intrat în seminar în 1944. Şi-a început studiile la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma în 1947, obţinând doctoratul în teologie, fiind apoi hirotonit preot pentru Arhidieceza de Veracruz-Jalapa, în 1954, la vârsta de 23 de ani. A activat în seminarul din Xalapa, predând filosofie şi ca prefect, director spiritual, apoi rector. A fost numit Episcop de Papantla în 1971 şi Arhiepiscop coadjutor de Xalapa în 1974. I-a succedat Arhiepiscopului de Xalapa în 1979, rămânând la conducere până la retragerea în 2007, când a împlinit 75 de ani. A fost creat Cardinal în 2018, când avea 86 de ani. A fost de trei ori preşedinte al Conferinţei Episcopale Mexicane, fiind ales în 1982, 1985 şi 1994.
Arhiepiscopul Reyes a scris despre Cardinalul Obeso că „a fost o persoană admirabilă în toate felurile. Am avut privilegiul să fim călăuziţi de el, ascultând mereu cu multă atenţie toate sfaturile lui. L-am admirat ca un om al culturii, ca o persoană amabilă şi strălucită, cu calităţi umane recunoscute. A fost un vorbitor elocvent, învăţăturile sale exprimând temelia solidă a formării sale şi a clarităţii gândirii sale.” Prelatul a spus că predecesorul său a fost aproape de cei săraci, adesea vizitând „comunităţi rurale din Veracruz cu mare disponibilitate şi caritate pastorală”.
„Cardinalul Obeso ne-a învăţat cu mărturia vieţii sale că săracii pot şi trebuie slujiţi fără asumarea de poziţii radicale şi fără demagogie. […] Recunoaştem dedicarea sa generoasă pentru Biserica peregrină din ţara noastră, în special munca de coordonare şi responsabilitatea avută ca preşedinte al Conferinţei Episcopale.” Este amintită şi implicarea lui „în unele episoade semnificative din istoria ţării noastre, participând la negocierile pentru Acordurile de la San Andres dar şi la eforturile de restabilire a relaţiilor dintre Mexic şi Sfântul Scaun. […] Îi încredinţăm sufletul lui Dumnezeu, oferind trei Liturghii pentru odihna sa veşnică.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 673, Ultimul acces: 2026-09-26 02:53:23