© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Interviu cu ambasadorul Republicii Polone la Chişinău (II)[2019-08-07]Bartłomiej ZdaniukExcelenţa Sa Bartłomiej Zdaniuk este ambasador al Republicii Polone la Chişinău din anul 2017 şi un participant activ şi bun prieten al Bisericii Catolice din Republica Moldova. Excelenţa Sa a oferit un interviu pentru CatolicMold.md în care, lăsând complet la o parte aspectele politice, a vorbit despre viziunea sa asupra credinţei şi Bisericii. Redăm în continuare ultima parte din amplul interviu. – Sunteţi un laic catolic foarte atent şi prezent, dar ce aţi dori ca Biserica din Republica Moldova să facă pentru evanghelizare şi pentru săraci? – Sunt două lucruri diferite. Întrebarea care este scopul activităţii Bisericii. Eu cred că scopul principal este rolul de păstor, de ghid al omenirii în drumul său spre mântuire. Şi Biserica deţine în bogăţia sa, în capacităţile sale, în primul rând Sacramentele, cele şapte Sacramente pe care numai Biserica poate să le ofere. Şi cred că aici este rolul principal. De aceea, Biserica, peste tot în lume, nu numai într-o dieceză anume, în primul rând trebuie să muncească la acest capitol. Pentru aceasta trebuie să fie, fiind o Biserică Apostolică, preoţi foarte bine pregătiţi, şi nu doar în sensul că au absolvit seminarul şi atât, ci tot timpul. Noi toţi, indiferent că eşti preot, că eşti ambasador, indiferent de meserie, tot timpul trebuie să învăţăm ceva nou. Nu putem spune că gata şi nu mai progresăm. Trebuie ca acest rol de păstor, care iarăşi, include mai multe dimensiuni. În primul rând dimensiunea euharistică, totodată cu ea cea de propovăduire, de predică. Predicile trebuie să fie bune, trebuie să fie bogate, trebuie să aibă o adâncime spirituală, trebuie să le ajute credincioşilor să înţeleagă cât de bogată este viaţa şi cât de multe putem să facem. Eu am impresia foarte des, peste tot, şi în Polonia este aceeaşi impresie, foarte mulţi oameni încă nu înţeleg. Trebuie să fie, cum a scris cândva Sfântul Ioan Paul al II-lea, fides et ratio, deci trebuie să fie şi credinţa, dar trebuie să fie şi cunoaşterea. Foarte mulţi poate că au uitat, poate că nici nu au conştientizat ce sunt Sacramentele, de ce sunt importante, cum să avem acces la aceste Sacramente, ce să facem ca ele să producă un rezultat. Deci, Biserica fiind depozitarul istoriei, tradiţiei, dar şi a Sacramentelor, acesta este rolul cel mai important, de a explica care importanţa lor, nu doar a conferi aceste Sacramente, ci şi a explica ce noi, laicii, trebuie să facem ca, folosind aceste Sacramente, să avansăm şi în calea spre mântuire. Biserica are Sacramentele, care au fost stabilite de însuşi Mântuitorul Isus Cristos, şi noi, dacă mergem la biserică, este pentru a avea acces la aceste Sacramente, şi Euharistia este cel care probabil este folosit cel mai des. Şi aici este nevoie ca Biserica să vină cu un mod impecabil în care ar oferi aceste Sacramente. Contează partea liturgică, contează partea de predică, dar bineînţeles, contează poate şi mai mult partea cu viaţa exemplară a preoţilor. Şi aceasta este peste tot în lume, nu anume în Republica Moldova. Pentru că rolul preotului este unul foarte important. El, de fapt, este cumva centrul comunităţii, mai ales acolo unde sunt comunităţile noi, unde sunt comunităţile mici, unde poate sunt mai puţine grupuri parohiale. Biserica tot timpul trebuie să fie această lanternă care arată unde să mergem, acest punct de orientare. Acesta este rolul principal. Desigur că Biserica, pe lângă această activitate, se ocupă şi de dimensiunea socială, educaţională, cu oameni săraci, orfani, copii din familii social-vulnerabile. Dar nu trebuie să uităm că rolul principal este ca oamenii să-şi găsească mântuirea şi pentru asta Biserica vine cu sacramentele, predica, liturghia, pastoraţia în sensul organizării unui grup care pe o „corabie” merge spre mântuire, cerând ajutorul lui Dumnezeu, prin credinţă şi har. Acesta este rolul principal, şi eu ţin minte când a venit Papa Benedict al XVI-lea la Varşovia în 2006, şi imediat de la avion a ajuns la Catedrala unde a avut loc întâlnirea cu preoţii, şi a spus că preotul nu trebuie să fie un inginer, nu trebuie să fie un constructor, ci preotul în primul rând trebuie să aibă grijă de „oile” sale, cum este comunitatea, şi cred că aici este lucrul cel mai important. Apoi bineînţeles vine şi grija de comunitate în sensul fizic. Dacă este biserică, o clădire, desigur trebuie să aibă grijă de clădire, dar important este să nu ne trezim într-o situaţie în care clădirea este foarte frumoasă, renovată, dar unde nu vine nimeni, sau dacă vine nu prea ştie pentru ce vine. Omul trebuie să ştie că vine în fiecare duminică, la fiecare sărbătoare, sau, unele persoane dacă au posibilitate, şi în fiecare zi, pentru a se curăţa, a progresa, a deveni mai matur, a se lepăda de lucruri rele, dar pentru asta este nevoie de ce-am spus mai devreme, de această colaborare dintre om şi Dumnezeu. În Republica Moldova Biserica Romano-Catolică a făcut progrese imense, fiind o Biserică practic decimată în perioada sovietică, a rămas un preot pentru întreaga RSSM, a rămas un loc de cult undeva la cimitir unde oamenii se întâlneau din când în când. Sigur că progresul este imens. Acum, bineînţeles, ca şi în fiecare situaţie vine perioada de maturizare, de fidelizare, în sensul că credinţa să nu fie un fel de foc de paie, care vine şi pleacă, trebuie să fie un lucru interiorizat în mod permanent în viaţa comunităţii. Trebuie să fie ceva interiorizat într-un mod foarte adânc, şi acest lucru se poate face cu timpul, cu generaţii întregi, cu rugăciune. Nu va fi totul într-o singură zi. – Aţi avut ocazia să îl ascultaţi pe Papa Francisc la Iaşi, cu ocazia recentei sale vizite în România. Ce v-a impresionat în această persoană aflată în fruntea Bisericii? – Am participat la evenimentul de la Iaşi. Am fost impresionat foarte pozitiv. Am mai fost la asemenea evenimente în Polonia când venea Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, când a venit în 2006 Papa Benedict al XVI-lea. Am fost şi la Roma la câteva evenimente cu toţi trei Papi. Nu a fost prima mea experienţă. Şi desigur, pot spune că acest eveniment de la Iaşi a fost foarte reuşit. Ne-a ajutat Providenţa Divină, în sensul că a fost o vreme foarte bună. Predica Sfântului Părinte a fost una importantă, în sensul că a subliniat rolul familiei, care este un fel de mică biserică, unde noi creştem, unde noi învăţăm, cunoaştem ce este bun şi ce nu este bun, înţelegem rolurile pe care noi le jucăm în viaţă sau pe care trebuie să le jucăm în viaţă. De aceea acest nucleu care este familia, este lucrul cel mai important şi rolul Bisericii şi a tuturor credincioşilor este de a apăra această familie, lucru care astăzi nu este atât de evident. În ceea ce priveşte Papa Francisc, cred că este o persoană care vine dintr-o cu totul altă lume şi altă civilizaţie decât a fost până acum, cu Papii europeni. Cineva a spus despre Papa Benedict că este ultimul Papă european. Vom vedea în viitor cum o să fie. Papa Francisc vorbeşte foarte mult despre sărăcie, pentru că vine dintr-o regiune unde acest lucru într-adevăr este foarte important. Sigur că poate nu atât de mult au subliniat acest aspect Suveranii Pontifi precedenţi – aceasta nu înseamnă că n-au făcut nimic. Dimpotrivă, au făcut foarte mult. Dar poate abordarea a fost alta. Eu văd aici un proces mai larg, un proces de de-europenizare a Bisericii. Sunt foarte curios să văd cum acest proces se va dezvolta în viitor. – Dacă într-o zi aţi vorbi în faţa preoţilor din Republica Moldova, ce le-aţi spune în calitate de laic? – Cu preoţii din Dieceză mă cunosc, cu o mare parte dintre ei vorbim şi discutăm , şi ştiu foarte bine cât de specifică este situaţia. Una este când slujeşti într-o ţară care de câteva secole este una catolică, altceva este când ai o activitate misionară, specificul activităţii nu se compară. Una este când eşti într-o parohie unde în fiecare duminică vin între trei şi patru mii de oameni la Liturghie, şi altceva este când vin nu patru mii ci patru persoane. Cred că, indiferent de situaţie, preotul, persoanele consacrate, dar şi cei laici, trebuie să fie o imagine vie a lui Dumnezeu. Alţii, uitându-se la oamenii Bisericii, şi la noi laici, în viaţa noastră trebuie să vadă însuşi chipul lui Dumnezeu. Trebuie să vadă un exemplu. Deci, este importantă şi partea cu cuvântul. Dar mult mai importantă este şi partea cu fapta. Tu, prin activitatea ta, prin ce faci, prin modul tău de a trăi, într-adevăr eşti o reflecţie a Luminii lui Dumnezeu. Pentru că noi îl purtăm cumva pe Dumnezeu oamenilor, prin modul nostru de activitate, de gândire, de comportament. Şi aceasta cred că este ceea ce trebuie să facă absolut toţi. Faptul că în Dieceza de Chişinău sunt mai puţine parohii decât în ţări cu tradiţie profundă a catolicismului nu înseamnă că atitudinea trebuie să fie diferită. În cazul Poloniei vorbim chiar de noua evanghelizare, sau în cadrul Europei Occidentale, când de fapt aceste ţări trebuie evanghelizate din nou. Aici, indiferent de locul unde eşti, dacă eşti printre credincioşi, necredincioşi, peste tot tu trebuie să fii această Lumină vie, acest Chip viu al lui Dumnezeu. Şi cred că aceasta este singura cale pe care noi toţi trebuie să avansăm, atât preot, cât şi laic. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 646, Ultimul acces: 2026-09-25 03:16:59
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
