Campus estival la Creţoaia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Campus estival la Creţoaia

[2019-07-26]
În perioada 14-23 iulie parohia Creţoaia a organizat campusul de vară pentru copii cu tematica „Călătorie în lumea Bibliei”, la care au participat 36 de copii şi 14 animatori. Pregătit anterior ca un exerciţiu de creaţie şi recreaţie, de odihnă şi implicare în activităţile zilnice, acest moment din viaţa copiilor din Creţoaia a avut ca laitmotiv bucuria de a fi împreună, de a descoperi şi împărtăşi atâtea lucruri minunate din lumea Bibliei (Facerea lumii, Primii oameni, Noe, Abraham, Iosif, David şi Psalmii, Profeţii Ilie şi Iona, Viaţa Mântuitorului, Prima Biserică), dar şi o explozie de entuziasm şi de creativitate în laboratoarele tematice şi artistice pregătite de animatori.

Programul zilnic începea la ora 8.30 cu Sf. Liturghie, rugăciunea de dimineaţă, micul dejun, expunerea temei şi pregătirea ei pe grupuri, prezentarea în plen, jocuri libere, prânzul, laboratoare artistice (teatru, dansuri, interpretare vocală, artizanat, navomodelism), concursuri şi jocuri organizate, o gustare la final şi pe la 4 după amiază oboseala era garantată. Nu a lipsit nici tradiţionala excursie la Orheii Vechi şi OrheiLand, iar ca o încoronare a întregului efort creativ, serata de gală, cu un spectacol artistic pregătit de cele trei grupuri pentru publicul din sat. Trebuie menţionat şi aportul celor 7 clovni italieni care s-au ocupat zilnic (pentru jumătate de zi) de cea de-a patra grupă (10 copii cu vârste de 7-9 ani).
Încheiat după Sf. Liturghie de duminică cu premierea grupurilor şi menţionarea aportului adus de fiecare participant, campusul a mai continuat 2 zile doar pentru entuziaştii animatori locali, satisfăcuţi de activitatea desfăşurată.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 701, Ultimul acces: 2026-09-27 02:04:50