Interviu cu parohul românilor din Istanbul: Frumuseţea şi roadele misiunii fac provocările lipsite de importanţă[2019-07-26]de basilica.roInterviu cu parohul românilor din Istanbul Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Basilica.ro, părintele Sergiu Vlad, parohul comunităţii ortodoxe româneşti din Turcia spune că „frumuseţea misiunii şi roadele acesteia fac provocările cu care mă confrunt să fie lipsite de importanţă şi chiar să trec cu uşurinţă peste tot ceea ce poate constitui un obstacol”. Biserica „Sfânta Muceniţă Paraschevi” din Hasköy a Parohiei Ortodoxe Române din Istanbul, ctitorie a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, îşi cinsteşte ocrotitoarea vineri, 26 iulie. La eveniment este anunţată prezenţa Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, un apropiat al poporului român, cel care a oferit spre folosinţă acest lăcaş de cult comunităţii româneşti. Basilica.ro: Vă aflaţi printre românii din Turcia de mai mulţi ani, care sunt principalele provocări ale misiunii ecleziale desfăşurate acolo? Pr. Sergiu Vlad: Stabilirea mea în Turcia este legată de misiunea încredinţată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel de a reprezenta Patriarhia Română în calitate de preot pentru Parohia Ortodoxă Română din Turcia. Mi-am început activitatea la Biserica „Sfânta Muceniţă Paraschevi, ctitoria brâncovenească din cartierul Hasköy, Istanbul, pe 25 decembrie 2009. Frumuseţea misiunii şi roadele acesteia fac provocările cu care mă confrunt să fie lipsite de importanţă şi chiar să trec cu uşurinţă peste tot ceea ce poate constitui un obstacol. Pot să vă dau ca exemplu unul dintre multele cazuri ale românilor care trăieasc în Turcia: un român care nu s-a mai spovedit de 20 de ani pentru că trăieşte într-o zonă a Turciei aflată la mare depărtare de o biserica ortodoxă mi-a mulţumit cu lacrimi în ochi că am ajuns în zona lui şi s-a spovedit, a participat la Sfânta Liturghie şi s-a împărtăşit, făcându-mă să simt slujirea mea ca preot misionar ca pe un dar folositor oamenilor. Am avut posibilitatea de a sluji în oraşe precum Izmir şi Ankara pentru românii aflaţi în aceste zone. În anul 2010 am săvârşit prima Sfântă Liturghie în limba română în Izmir şi am simţit bucuria cu care românii prezenţi la slujbă au înălţat rugăciuni. Basilica.ro: Ce reprezintă Biserica pentru un tânăr român din Turcia? Este Biserica şi un pilon identitar pentru românii din diaspora? Pr. Sergiu Vlad: Biserica este un factor identitar pentru tinerii din diaspora din Turcia. Parohia Românească din Turcia este este un liant al românilor din Istanbul care duminică de duminică şi în zilele de sărbătoare vin la biserica ctitorită de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, pentru a se ruga şi pentru a-şi păstra tradiţiile, cultura şi spiritualitatea românească. Biserica Ortodoxă Română, prin reprezentanţele ei din diasporă ilustrează atât de bine definiţia dată de poetul naţional Mihai Eminescu care a numit Biserica Ortodoxă „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului (…)[i]”. Basilica.ro: La hramul închinat Sfintei Paraskevi va participa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, un apropiat al poporului român. Vorbiţi-ne despre ajutorul oferit de Sanctitatea Sa comunităţii româneşti din Turcia. Pr. Sergiu Vlad: La data de 26 iulie, comunităţile română şi greacă sărbătoresc hramul principal al ctitoriei brâncoveneşti, pe Sfânta Muceniţă Paraschevi Romana. Şi în acest an, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, va încununa prin prezenţa Sa acest eveniment ales alături de un sobor de preoţi. Suntem recunoscători Sanctităţii Sale pentru sprijinul pe care ni l-a acordat în privinţa bisericii Sf. Mc. Paraschevi pe care ne-a dat-o în folosinţă începând cu anul 2004. Totodată Sanctitatea Sa ne poartă de grijă sprijinind slujbele de la Izmir şi Ankara, punând la dispoziţia românilor, ori de câte ori este necesar, un locaş de cult pentru săvârşirea slujbelor religioase, Sfintelor Taine şi ierurgiilor. Trebuie să menţionez că începând cu anul 2012, pe 1 octombrie de Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, Sanctitatea Sa ne-a pus la dispoziţie în fiecare an biserica din Vlaherne, pentru ca pelerinii şi românii din Istanbul să înalţe rugăciuni Maicii Domnului, slujba fiind săvârşită în limba română. Graţie bunelor relaţii dintre Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Română credincioşii români din Turcia îşi pot păstra credinţa, tradiţiile, spiritualitatea şi pot înălţa rugăciuni în biserica Sfânta Mc. Paraschevi. Biserica „Sfânta Muceniţă Paraschevi” din Hasköy Lăcaşul de cult de pe malul răsăritean al golfului „Cornul de Aur” este, începând cu anul 2004, biserica comunităţii ortodoxe româneşti din Turcia. Reînnoirea acordului între Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Română privind folosirea bisericii Sfânta Muceniţă Paraschevi de comunitatea ortodoxă română a avut loc în 13 martie 2015. Biserica a fost reconstruită, din temelie, în anul 1692, cu ajutorul donaţiei Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, pe locul în care se aflase vechea biserică bizantină a cartierului Prikidion. Din vechea biserică, anterioară ctitoriei brâncoveneşti, se păstrează cele patru icoane împărăteşti aflate pe catapeteasma sfântului locaş: Mântuitorul Pantocrator, Maica Domnului cu pruncul, Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfânta Muceniţă Paraschevi, ocrotitoarea bisericii. Tot în lăcşul de cult din cartierul Hasköy se află moaştele Sfintei Arghira, născută în Prusia Bitiniei în jurul anului 1692. Ea a suferit moarte martirică aproape în aceeaşi perioadă cu Sfinţii Brâncoveni şi este prăznuită în 30 aprilie. Notă: [i] Mihai Eminescu, Timpul, 14 august 1882, în „Opere”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1989, vol. 13, pp. 168-169. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 692, Ultimul acces: 2026-09-27 02:02:38
|
Timp total: 0.03s...
[]:1