Cabinet de consiliere pentru Mame deschis de Maternitatea Elena Doamna în colaborare cu Pro Vita Iaşi[2019-07-26]de Sorin IoniţeLa Maternitatea „Elena Doamna” a fost deschis un Cabinet de consiliere pentru Mame în colaborare cu Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor. Serviciile acestui cabinet se adresează în special celor care intenţionează să facă un avort. „O echipă interdisciplinară de voluntari stă la dispoziţia pacientelor pentru le informa şi ajuta”, explică Pr. Radu Brînză, Coordonatorul Departamentului Pro Vita. „Încercăm să ajutăm acele femei care sunt constrânse sa facă avort, fie de partener, fie din cauza condiţiilor socio-economice în care trăiesc, şi, totodată, suntem alături de orice mamă însărcinată care are nevoie de consiliere”, a declarat Pr. Radu Brînză pentru Basilica.ro. Echipa este formată dintr-un preot, un asistent social, o mamă care a născut 5 copii şi a trecut printr-o criza de sarcină şi un psihoterapeut de cuplu şi familie. Serviciu gratuit şi facultativ Serviciile oferite de Cabinetul de consiliere pentru Mame sunt gratuite şi facultative. „Nimeni nu este obligat să facă consiliere. Noi stăm la locul nostru, fără să deranjăm dinamica de lucru din spital, dar fiind totdeauna gata pentru a oferi sprijinul nostru”, a spus Coordonatorul Pro Vita. „Pe lângă consiliere, ajutăm mamele şi material oferindu-le burse materiale şi financiare sau spaţii de locuit temporar, încurajându-le astfel să primească pruncul cu toată inima în viaţa lor. Sperăm ca proiectul acesta să aibă rezultate din ce în ce mai bune şi doresc să mulţumesc conducerii spitalului pentru deschidere şi pentru efortul lor de a oferi pacienţilor alternative reale şi ajutor”, a adăugat Pr. Radu Brînză. O femeie din trei alege să nască 28 de femei s-au adresat până în prezent Cabinetului de consiliere pentru Mame. 12 erau hotărâte să renunţe la sarcină, iar în urma discuţiei, 4 dintre ele s-au răzgândit. Conform reprezentanţilor Pro Vita, cele care au dorit să renunţe la sarcină sunt fie adolescente, fie femei care susţin că au rămas însărcinate din cauza presiunii partenerului de viaţă, lipsurile materiale nefiind principalul motiv. Acestea se simţeau ameninţate, din această cauză dorind să scape de sarcină „cu orice preţ”, mai ales că nu se simţeau pregătite. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 655, Ultimul acces: 2026-09-27 02:02:40
|
Timp total: 0.05s...
[]:1