30 iulie este Ziua Internațională a Prieteniei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

30 iulie este Ziua Internațională a Prieteniei

[2019-07-30]
de Sorin Ionițe

Recunoașterea relevanței și importanței prieteniei ca un sentiment nobil și valoros în viața ființelor umane din întreaga lume reprezintă baza sărbătorii din 30 iulie adoptată oficial de ONU în 2011 drept Ziua Internațională a Prieteniei.
Conceptul de prietenie este extins prin inițiativa ONU dincolo de relațiile individuale. Scopul inițiativei este de a transmite mesajul că prietenia între popoare, țări, culturi și indivizi poate inspira eforturile de pace și poate construi punți de legătură între comunități, notează Agerpres.
Pe lângă manifestările publice care sunt organizate cu acest prilej, Ziua Internațională a Prieteniei este serbată la nivel individual prin petrecerea timpului în compania prietenilor apropiați sau se ia legătura cu cei dragi aflați la distanță, se oferă daruri și se transmit urări de bine.
Importanța prieteniei în Biserică
În Biserica Ortodoxă prieteniei îi este acordată o importanță deosebită. Însuși Mântuitorul a spus c㠄Dragoste mai mare decât aceea ca cineva să-și pună sufletul pentru prietenii săi, nimeni nu are. De veți face câte vă poruncesc, prietenii mei sunteți”. (Ioan 15:13-14).
În Sfânta Tradiție este păstrat un model de prietenie sfântă, exemplu pentru studenții în Teologie: prietenia dintre Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie de Nazianz.
Cei doi sfinți erau compatrioți și au studiat împreună la Cezareea Capadociei, apoi vreme îndelungată la Atena. Reîntorși în patria natală au întărit prietenia închegată în vremea studiilor, prin corespondență și mai ales prin împreună-viețuire și tovărășie de muncă fizică și comune îndeletniciri sufletești înalte în mănăstirea condusă de Sfântul Vasile în Pont.
Prietenia a fost evocată și de Sfântul Ioan Gură de Aur, care în predicile sale a spus c㠄Prietenia nu o poate împiedica nici lungimea drumurilor, nici cerul, nici pământul, nici moartea, nici nimic altceva, ci este mai tare și mai puternică decât toate; chiar dacă este născută dintr-un singur suflet, ea poate îmbrățișa multe suflete”. (Omilia 9:3 la Efeseni).

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 605, Ultimul acces: 2026-08-09 03:30:53