Un preot sibian a inaugurat Biblioteca din satul meu[2019-07-30]de Iulian DumitrașcuPreotul paroh Iancu Andrei de la Parohia sibiană Coveș a inaugurat Biblioteca din satul meu care este destinată deopotrivă tinerilor și celor interesați să pășească în lumea cărților. Până în prezent, biblioteca rurală găzduiește aproximativ 754 de volume. Evenimentul s-a numărat în seria de activități desfășurată în perioada 10-17 iulie 2019, sub coordonarea preotului paroh, pentru copiii din clasele primare din satul Coveș. În fiecare zi, timp de 3 ore, timp de o săptămână, participanții s-au bucurat de povești, s-au implicat în diverse ateliere, dar au avut parte și de lecții recapitulative de matematică sau română, predate de doamna preoteasă într-un mod plăcut și distractiv. Fiecare seară a debutat întotdeauna cu jocuri în aer liber, urmate de citirea unei povești și descifrarea tâlcului acesteia, exerciții sub formă de joc la materiile enunțate, dar și diverse ateliere, potrivit Mitropoliei Ardealului. În timpul atelierelor copiii au deprins mai multe abilități: arta de-a bate toaca, arta cusutului, tăierea cu traforajul și confecționarea de căsuțe pentru păsări, precum și abilități de gătire. Pentru buna desfășurare a acestor acțiuni s-au implicat și voluntari care au coordonat diferite jocuri și ateliere. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 574, Ultimul acces: 2026-08-08 01:21:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1