Mitropolitul de Smirna la Târgovişte: Şi Sfântul Nifon a trăit vremuri de confuzie. Mesajul său pentru noi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mitropolitul de Smirna la Târgovişte: Şi Sfântul Nifon a trăit vremuri de confuzie. Mesajul său pentru noi

[2019-08-11]
de Sorin Ioniţe

Mitropolitul Bartolomeu de Smirna, din cadrul Patriarhiei de Constantinopol, a fost prezent duminică, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, la Târgovişte. În predica sa, ierarhul a evidenţiat mesajul pe care ni-l transmite nouă astăzi acest sfânt care nu a trăit vremuri liniştite din punct de vedere social şi politic, dar şi-a găsit liniştea şi echilibrul în Dumnezeu.
„Fraţilor, Patriarhul Nifon a trăit în vremuri asemănătoare cu cele în care trăim şi noi. În vremea sa aproape totul se afla într-o stare de confuzie generală. Totul era într-o contradicţie generalizată, totul se afla sub ameninţare”, a spus Mitropolitul Bartolomeu.
Isihia, rugăciunea, iubirea
„În această introversiune inutilă, de suprafaţă, de multe ori neesenţială şi ipocrită care-i caracterizează pe oamenii din vremurile noastre, Sfântul Nifon, ca purtător al duhului neptic şi isihast al Constantinopolului şi al Sfântului Munte, ne propune curăţirea interioară, isihia şi rugăciunea”, a continuat ierarhul.
„Egoismului vremurilor noastre i se propune iubirea jertfelnică a aproapelui ca unicul mod de viaţă plăcut lui Dumnezeu”.
„Tendinţei de afirmare a propriei persoane a oamenilor contemporani i se propune smerenia adâncă, după modelul propriei vieţi a Sfântului Nifon, care L-a făcut cunoscut pe Hristos prin exemplul său personal”, a adăugat IPS Bartolomeu.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în parcul Catedralei din Târgovişte, în apropierea ruinelor vechii mitropolii unde a păstorit în secolul XV Sfântul Ierarh Iosif.
Au slujit împreună cu Mitropolitul de Smirna: Mitropolitul Gabriel de Nea Ionia şi Filadelfia, Arhiepiscopul Nifon al Târgoviştei şi Episcopii Ignatie al Huşilor, Veniamin al Basarabiei de Sud, Visarion al Tulcii, Gurie al Devei şi Hunedoarei şi Siluan al Ungariei.
Mii de credincioşi au fost prezenţi în zilele de 10 şi 11 august la Târgovişte pentru a aduce cinstire moaştelor Sfântului Nifon la zece ani de la aducerea lor din Sfântul Munte Athos.
Sărbătoarea Ocrotitorului Arhiepiscopiei Târgoviştei a fost deschisă sâmbătă seara cu procesiunea tradiţională la care au participat peste 3.000 de tineri din eparhie.
În cadrul unor festivităţilor organizate cu ocazia acestei sărbători, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon le-a oferit premii elevilor care au obţinut rezultate deosebite la Concursurile şi Olimpiadele Naţionale.
Tot duminică, a fost resfinţită catapeteasma restaurată a Catedralei din Târgovişte.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 627, Ultimul acces: 2026-09-27 00:01:57