Identitatea românească pe agenda Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Identitatea românească pe agenda Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului

[2019-08-12]
de Gheorghe Anghel

Identitatea românească este tema principală a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, desfăşurată în perioada 12-17 august.
În cadrul lucrărilor vor fi abordate subiecte care vizează identitatea românilor din Covasna şi Harghita, a compatrioţilor aflaţi în diaspora, precum şi principalele provocări identitare cu care se confruntă românii din aceste zone.
Nu a fost omis rolul minorităţilor în dezvoltarea României după 1918, astfel că o altă tematică a universităţii de vară face referire la statul român şi prezervarea identitară a minorităţilor etnice.
Pe ordinea de zi se află şi satul românesc. În contextul anului omagial 2019, la mănăstirea Izvorul Mureşului va fi organizată luni conferinţa „Satul românesc – vatră de promovare a conştiinţei şi identităţii naţionale”.
În programul general sunt cuprinse lansări de cărţi, o expoziţie de icoane, dar şi un spectacol folcloric.
Cu ocazia hramului Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Izvoru Mureşului, liturghia va fi oficiată de Episcopul Andrei al Covasnei şi Harghitei.
Universitatea de Vară, aflată la ediţia a XVII-a, este organizată de Centrul Cultural Topliţa, cu sprijinul Guvernului României, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Federaţia Organizaţiilor Româneşti din centrul şi sud-estul Europei şi Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.
Tema centrală a evenimentului este „România şi românii de pretutindeni, la un an (în primul an) de la Centenarul Marii Uniri”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 641, Ultimul acces: 2026-09-27 10:33:49