Maica Domnului este cea mai mare ambasadoare a creştinilor – Episcopul vicar Ieronim Sinaitul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Maica Domnului este cea mai mare ambasadoare a creştinilor – Episcopul vicar Ieronim Sinaitul

[2019-08-14]
de Mihail Mere-Albe

Episcopul vicar patriarhal a vorbit miercuri seară la Catedrala Patriarhală despre rolul pe care îl are Maica Domnului în iconomia mântuirii neamului omenesc, numind-o „cea mai mare ambasadoare a creştinilor”.
Acest fapt reiese din promisiunea Fecioarei Maria „că nu ne va lăsa după înălţarea la cer, aşa cum a fost dintru început alături de Biserica primelor veacuri”.
„Dacă Hristos recapitulează în Sine întreaga umanitate, Fecioara Maria a dat răspunsul întregii umanităţi pentru a accepta lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu”.
Maica Domnului – mesageră a Bisericii
Răspunsul acesta, a menţionat Episcopul vicar patriarhal, „are cea mai mare greutate din istorie întrucât este un răspuns dat pentru tot neamul omenesc”.
„Ea a plecat de la noi ca o mesageră a Bisericii, fiind cea mai mare rugătoare către Hristos”.
A fost înălţată la Cer alături de Fiul ei, deoarece Maica Domnului a participat „la taina Cuvântului lui Dumnezeu”.
Preasfinţia Sa a numit-o pe Fecioara Maria o „Maică a luminii şi a vieţii” care după moarte s-a mutat la „Cel ce este lumină şi viaţă”.
Tot în cadrul omiliei sale, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul a vorbit şi despre scopul postului Adormirii Maicii Domnului.
„Postul acesta este rânduit pentru a cinsti cu vrednicie pe aceea care a fost cea mai aleasă făptură dintre oameni” şi pentru a ne face „contemporani cu momentul trecerii ei din lumea aceasta”.
Ierarhul a subliniat în finalul predicii sale că Maica Domnului „a excelat în virtute, iar virtutea cea mai de seamă a fost smerenia”.
„Ea depăşeşte în sfinţenie pe toţi sfinţii pentru că a fost cea mai curată făptură care a trăit vreodată pe pământ”.
După rostirea omiliei ierarhul a participat la slujba Prohodului alături de credincioşii bucureşteni pe Colina Bucuriei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 615, Ultimul acces: 2026-09-27 01:01:27