Mitropolitul Nicolae al Americii la hramul istoric al Mănăstirii Putna: Maica Domnului este Maica noastră a tuturor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mitropolitul Nicolae al Americii la hramul istoric al Mănăstirii Putna: Maica Domnului este Maica noastră a tuturor

[2019-08-15]
de Mihail Mere-Albe

De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, hramul istoric al ctitoriei Sfântului Voievod Ştefan, Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a vorbit despre universalitatea iubirii Maicii Domnului.
„O numim Maica Domnului şi avem credinţă că este şi Maica noastră a tuturor, care se roagă pentru noi şi ne ocroteşte”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a evidenţiat ierarhul, „este izvor de nădejde şi de bucurie”.
Este o sursă neîncetată de speranţă pentru că „ne întăreşte nădejdea că sufletul nostru va fi primit în braţele Mântuitorului Iisus Hristos”.
Ierarhul a vorbit în cadrul omiliei sale şi despre suportul moral pe care-l oferă icoana sărbătorii pentru fiecare credincios.
„Icoana praznicului ar trebui să fie cunoscută tuturor celor care cred în adormire şi nu în moarte”.
„Cei care credem ne exprimăm nădejdea că sufletele celor adormiţi sunt primite de Hristos în braţele Sale, aşa cum ne încredinţează icoana Adormirii Maicii Domnului”, a menţionat Mitropolitul Nicolae.
Dacă troparul Adormirii Maicii Domnului „condensează întreaga misiune pământească a Fecioarei Maria”, sfârşitul troparului „întăreşte această credinţa că prin rugăciunile ei vor fi izbăvite din moarte sufletele noastre”.
Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Mitropolitul Ignatie al Franţei şi Europei de Vest şi Sud (Patriarhia Antiohiei), Mitropolitul Nicolae al Americii, Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor şi Episcopul Toma de Broneţ (Patriarhia Rusiei).

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 8293, Ultimul acces: 2026-09-26 22:19:36