Îndemnul PS Veniamin: „Trebuie să ne folosim de fiecare moment al vieţii pentru a ne sfinţi viaţa” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Îndemnul PS Veniamin: „Trebuie să ne folosim de fiecare moment al vieţii pentru a ne sfinţi viaţa”

[2019-08-17]
de Iulian Dumitraşcu

După Sfânta Liturghie oficiată de sărbătorirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, ctitorul şi duhovnicul Mănăstirii Văratec, Episcopul Veniamin a îndemnat la valorificarea fiecărui moment al vieţii „pentru a ne sfinţi viaţa”.
Pelerinii care au participat la sărbătoarea aşezământului monastic au aşteptat cu credinţă şi răbdare să se închine la moaştele Sfinţilor Iosif de la Văratec şi Gheorghe Pelerinul, informează Doxologia.
Slujba Sfintei Liturghii a fost succedată de slujba de pomenire oficiată tot de Episcopul Basarabiei de Sud pentru ctitorii, slujitorii, monahiile şi binefăcătorii trecuţi la Domnul de-a lungul timpului.
Apoi, ierarhul a explicat care este rolul sfinţilor în mântuirea noastră.
„De fiecare dată când avem zile de pomenire ale sfinţilor să nu rămânem indiferenţi sau ignoranţi în casele noastre, ci să venim ca să-i cinstim, să le arătăm dragostea noastră, preţuirea şi cinstirea noastră”.
„În acelaşi timp, să le cerem lor ca unii care au aflat har înaintea lui Dumnezeu, să mijlocească pentru noi, pentru ca noi să reuşim să depăşim toate încercările vieţii, să facem faţă ispitelor, şi în mod demn şi cu semerenie să ieşim învingători din lumea aceasta asemenea lor”, a spus Episcopul Veniamin.
Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec a fost ucenicul Sfântului Paisie de la Neamţ şi ctitorul Mănăstirii Văratec. El s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania, dintr-o familie de oameni evlavioşi, trăitori ai credinţei ortodoxe.
În şedinţa Sfântului Sinod din 5 – 7 martie 2008 a fost luată hotărârea de a canoniza nouă sfinţi nemţeni, la propunerea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Printre cei nouă sfinţi canonizaţi s-a aflat şi Cuviosul Iosif de la Văratec, a cărui zi de pomenire a fost aleasă data de 16 august.
Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la 5 iunie 2008, la Mănăstirea Neamţ iar proclamarea locală a canonizării Cuviosului Iosif, fondator şi duhovnic al mănăstirii, a avut loc în 16 august 2008.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 569, Ultimul acces: 2026-09-25 03:21:35