Departamentul Minorităţi al Arhiepiscopiei Iaşilor: Tabără de vară pentru 100 de tineri romi, la Zmeu[2019-08-23]de Sorin Ioniţe100 de tineri şi copii romi au beneficiat de „Tabăra Bucuriei” desfăşurată în perioada 21-22 august în Parohia ieşeană Zmeu din Protopopiatul Paşcani. Tabăra reprezintă debutul unui proiect mai amplu derulat de Arhiepiscopia Iaşilor prin Departamentul Minorităţi al Sectorului de Misiune, statistică şi prognoză pastorală. „Tabăra aceasta şi celelalte tabere şi activităţi care vor urma, fac parte dintr-un proiect misionar pe care vrem să-l implementăm în parohiile unde sunt comunităţi de romi, de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor”, a declarat pentru Basilica.ro Pr. Alexandru Baciu, referent la Departamentul Minorităţi. Potrivit Preotului Alexandru Baciu, proiectul urmăreşte „cunoaşterea specificului fiecărei parohii unde întâlnim comunităţi de romi, a gradului de implicare a tinerilor rromi în viaţa comunităţii ecleziastice, identificarea problemelor pastorale şi punerea în aplicare a unor soluţii specifice”. „Tabăra Bucuriei” (E loshipnasqo Taboro) a fost deschisă miercuri în localitatea Zmeu cu o rugăciune de binecuvântare, iar apoi au avut loc ateliere de educaţie financiară, creativitate, comunicare relaţională. „Tabăra Bucuriei” în satul ieşean Zmeu. ©Departamentul Minorităţi al Arhiepiscopiei Iaşilor Tot miercuri, în cadrul atelierului intitulat „Comoara”, tinerii au învăţat importanţa lucrului în echipă. Spre finalul zilei, a avut loc sesiunea „Întreabă preotul”, unde participanţii au primit de la clerici răspunsurile la frământările lor spirituale. A doua zi a debutat cu Sfânta Liturghie. A urmat o nouă serie de ateliere, iar apoi jocuri sportive. Echipe formate au fost denumite după virtuţile teologice: credinţă, nădejde şi dragoste. „Consider că anumite bariere şi preconcepţii s-au dărâmat, lăsând loc liber construirii unor noi relaţii mult mai transparente”, a declarat Pr. Sergiu Constantin Tudose de la parohia Zmeu. „În această tabără am redescoperit resorturi interioare prin care am reuşit să trăim bucuria comuniunii, aşa cum creştinii primelor veacuri îşi duceau întreaga lor existenţă”, a adăugat preotul. Pr. Sergiu Constantin Tudose la „Tabăra Bucuriei”. ©Departamentul Minorităţi al Arhiepiscopiei Iaşilor Părintele Sergiu Tudose a subliniat că în ciuda greutăţii misiunii şi gestionării unor astfel de evenimente „faptul că am reuşit să aducem un strop de bucurie copiilor participanţi, mă provoacă la a repeta experienţa”. „Tabăra Bucuriei” de la Zmeu s-a încheiat cu o sesiune de concluzii, rugăciune şi cu promisiunea reîntâlnirii. Participanţi la „Tabăra Bucuriei”. ©Departamentul Minorităţi al Arhiepiscopiei Iaşilor Evenimentul a fost organizat de Departamentul Minorităţi din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, în parteneriat cu Asociaţia Tineretul Ortodox Român, filiala Paşcani. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 649, Ultimul acces: 2026-09-28 06:06:21
|
Timp total: 0.04s...
[]:1