102 ani de la moartea Ecaterinei Teodoroiu, eroina care a contribuit la realizarea Marii Uniri[2019-08-22]de Iulian DumitraşcuS-au împlinit joi 102 ani de la moartea Ecaterinei Teodoroiu, eroina care a contribuit la realizarea Marii Uniri, cunoscută şi sub numele de „Eroina de la Jiu”. Ea a fost percepută în istorie ca o româncă ce a redefinit curajul. Viaţa Cătălina Vasile Toderoiu (ulterior ea şi-a luat numele Ecaterina Teodoroiu) s-a născut în 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, judeţul Gorj, într-o familie modestă, cu mulţi fraţi şi surori. A urmat cursurile şcolii româno-germane din Târgu Jiu, apoi a plecat la Bucureşti pentru a deveni învăţătoare, unde a urmat şi cursuri de infirmieră. Când România a intrat în război de partea Antantei, Ecaterina Teodoroiu s-a alăturat unei cohorte de cercetaşi din Târgul Jiu şi în primele zile ale luptelor a contribuit la îngrijirea răniţilor. Devotamentul său în îngrijirea răniţilor a atras atenţia inclusiv a reginei Maria, care a chemat-o la Bucureşti pentru a o cunoaşte. Pierderea unor fraţi în timpul luptelor din campania anului 1916 a determinat-o pe Ecaterina să se înscrie ca voluntară în armată, lucru acceptat cu greu de oficialii militari. A contat în cele din urmă curajul său, dar şi episodul care i-a sporit faima, şi anume acela că în 14 octombrie 1916, alături de alte femei şi localnici, a luptat cot la cot cu soldaţii armatei române aflaţi la Podul Jiului. Cu toţii au reuşit să-i alunge pe germanii care încercau să intre în oraş. Curând faptele de vitejie ale Ecaterinei Teodoroiu s-au înmulţit. Ea a fost, însă, rănită în luptele de la Filiaşi din 6 noiembrie 1916 şi a fost vizitată la spital chiar de regina Maria. De altfel, preţuirea reginei avea să se manifeste ulterior prin conferirea gradului onorific de sublocotenent. Ecaterina Teodoroiu s-a aflat în calitate de combatantă în cadrul Regimentului 43/59 Infanterie. La numai două zile de la sosirea în zona frontului, regimentul său, amplasat pe dealul Secului-Muncel, a fost atacat de un regiment german. „Înainte, băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!” Acestea aveau să fie ultimele ei vorbe către plutonul pe care îl comanda. Ecaterina Teodoroiu a fost lovită de două gloanţe inamice care i-au curmat viaţa în ziua de 22 august, în urmă cu 102 ani. Într-un mesaj adresat femeilor creştine în Duminica Mironosiţelor din 2018, Patriarhul a amintit de „acele femei din poporul român care, în 1918, prin strădania şi jertfelnicia lor, au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri”, printre acestea fiind menţionate şi Ecaterina Teodoroiu. Pentru a marca faptele de vitejie ale eroinei BNR lansează în cursului anului 2020 prima bancnota cu efigie feminină din istoria României. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 652, Ultimul acces: 2026-09-28 08:02:56
|
Timp total: 0.03s...
[]:1