Copiii românilor din Italia vor avea o nouă zi de vacanţă petrecută în Biserică - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Copiii românilor din Italia vor avea o nouă zi de vacanţă petrecută în Biserică

[2019-08-20]
de Iulian Dumitraşcu

Copiii românilor din Italia se vor revedea joi în cadrul Proiectului „Zile de vacanţă petrecute în Biserică”.
Proiectul este implementat de obştea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Roma şi organizat în contextul Anului 2019 ca An omagial al satului românesc în Patriarhia Română.
Durata de desfăşurare este de nouă săptămâni, iar activităţile structurate pe diferite teme sunt organizate în câte o zi pe săptămână, informează Episcopia Italiei.
Organizatorii se vor întâlni în 22 august cu tinerii şi copiii din regiunea Lazio şi le vor vorbi despre valoarea satului românesc, cunoscut ca „leagăn de cultură, creativitate şi spiritualitate”.
Pe parcursul zilei tinerii vor descoperi frumuseţea vieţii de la ţară, reflectată în obiceiurile săteşti.
Toţi copiii şi tinerii sunt aşteptaţi să participe în frumosul şi inegalabilul port popular românesc.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 649, Ultimul acces: 2026-09-25 15:30:28