Zile de sărbătoare la Nisiporeşti [II] - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Zile de sărbătoare la Nisiporeşti [II]

[2019-08-25]
În ziua de 24 august 2019 au continuat manifestările din programul spiritual dedicat împlinirii unui an de la declararea ca Fericită a Veronicăi Antal. Programul a debutat cu un pelerinaj de la biserica parohială, de la monumentul închinat Veronicăi, spre locul unde aceasta şi-a găsit sfârşitul străpunsă de peste patruzeci de lovituri de cuţit, sacrificându-şi viaţa pentru păstrarea curăţiei. Avea strâns în mână rozariul, arma sfântă cu care s-a apărat de pornirile animalice ale criminalului.

La ora 8.45, la locul martiriului, s-a desfăşurat un moment de rugăciune, de profesiune şi de reînnoire a profesiunii. Pe drumul de întoarcere s-a recitat rozariul. La ora 11.30, la mormântul Fericitei din biserica parohială din Nisiporeşti, a avut loc Liturghia solemnă, celebrată de un număr însemnat de preoţi. Cuvântul de învăţătură a fost adresat mulţimii de pelerini, veniţi din împrejurimi şi chiar de mai departe, de pr. Cristian Blăjuţ, care a menţionat că fiecare creştin primeşte la botez trei virtuţi: credinţa, speranţa şi dragostea. De asemenea, a accentuat faptul că iubirea faţă de Dumnezeu nu este completă dacă nu este însoţită de iubirea faţă de aproapele. Întâi a fost iubirea lui Dumnezeu, pentru că a creat omul după chipul şi asemănarea sa, apoi a fost iubirea noastră faţă de el, creatorul şi răscumpărătorul nostru.
Credinţa în Dumnezeu nu se arată prin vorbe, ci prin faptele noastre, prin viaţa pe care o ducem zi de zi, călăuziţi fiind de Dumnezeu. Dumnezeu nu ne cere imposibilul, nu ne cere să urnim munţii, ci ne cere fapte concrete, prin care să-i arătăm iubirea şi credinţa noastră. Apogeul credinţei noastre este trăirea cu Cristos, în Cristos şi prin Cristos. Credinţa Veronicăi Antal, fată simplă de la ţară, iubirea pentru Mirele ei veşnic s-a manifestat prin lucruri obişnuite, dar pline de dăruire, de trăire sinceră şi de respectare a poruncilor lui Dumnezeu.
Din mărturiile persoanelor care au cunoscut-o, reies dovezile simple ale credinţei şi iubirii sale faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Veronica iubea copiii, ajuta mamele cu copii mici, îi învăţa să se roage, să primească cu evlavie sacramentele. Veronica avea spirit de rugăciune, era exemplu de generozitate şi de practicare a virtuţilor. Iubirea faţă de Dumnezeu, trăirea acestei iubiri, nu doar declarativ, ci prin fapte, ne dă şi nouă putere în primejdii, sprijin în încercările vieţii şi speranţă că la sfârşitul vieţii în vom vedea pe Dumnezeu.
Programul spiritual a continuat până la ora 22.30, cu diferite rugăciuni şi devoţiuni, cu Sfânta Liturghie de la ora 18.00, apoi Ora mariană şi procesiunea de încheiere la mormântul din biserică. (Tereza Mihăică pentru OFMConv.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 664, Ultimul acces: 2026-09-26 22:52:31