Liturghie solemnă în cinstea Maicii Domnului din Częstochowa la Tiraspol[2019-08-29]Rugăciunea în faţa Icoanei Maicii Domnului din Częstochowa a devenit deja o frumoasă tradiţie în decanatul de Transnistria. În acest an, întâlnirea a avut loc pe 24 august, la ora 10.00, la Tiraspol. La eveniment au participat credincioşi din toate parohiile decanatului, precum şi oaspeţi din celelalte parohii ale Diecezei de Chişinău. De asemenea, a onorat cu prezenţa sa şi Excelenţa Sa Bartłomiej Zdaniuk, ambasadorul Republicii Polone la Chişinău.Liturghia solemnă a fost prezidată de pr. Piotr Kuszman SCJ, paroh al parohiei „Sfânta Treime” din Tiraspol. Predica a fost rostită de pr. Zdisław Smiertka SCJ. După Liturghie, reprezentanţii tuturor parohiilor şi ai Societăţii Culturale Poloneze „Jasna Gora”, şi-au încredinţat comunităţile Maicii Domnului şi au mulţumit Preasfintei Fecioare. Ceremonia a fost însoţită de Sfântul Rozariu şi cântări religioase. În mod simbolic, fiecare comunitate a dăruit Maicii Domnului câte un buchet de flori. După rugăciune, în capela special construită în curtea bisericii, a fost sfinţită o statuie a Arhanghelului Mihail. Ulterior, colectivul coregrafic şi corul de copii al Societăţii Culturale Poloneze „Jasna Gora” a invitat toţi participanţii la un moment artistic. La final, toţi au fost invitaţi la o agapă frăţească, pregătită de credincioşii parohiei de Tiraspol, centrul pentru copii „Petruşka” şi Societatea Culturală Poloneză „Jasna Gora”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 656, Ultimul acces: 2026-09-26 01:58:15
|
Timp total: 0.03s...
[]:1