Episcopul Barron despre cartea sa privind abuzurile sexuale[2019-08-29]Episcopul Robert BarronÎn mijlocul tragicelor şi descumpănitoarelor veşti despre abuzurile sexuale comise de clerici, Episcopul Barron spune: „Nu renunţaţi la comoară doar pentru că vasele ce o poartă sunt defecte şi fragile. Staţi şi luptaţi.” Într-un interviu acordat agenţiei Zenit, Episcopul auxiliar de Los Angeles şi fondator al Word on Fire Catholic Ministries, a făcut afirmaţiile anterioare discutând despre noua sa carte intitulată „Scrisoare către o Biserică ce suferă”. Cartea de 105 pagini costă doar un dolar, iar profiturile din vânzări merg la asociaţii caritabile care se ocupă de victimele abuzurilor sexuale. A fost distribuită în peste 3000 de parohii şi s-au vândut aproape un milion de exemplare. În interviul următor, prelatul american reflectează fără menajamente asupra crizei abuzurilor sexuale, vorbind despre neînţelegerile existente şi despre cum în mijlocul acestor atacuri ale diavolului, catolicii îşi pot totuşi păstra speranţa. De asemenea răspunde franc privitor la ce trebuie să facă Biserica acum, atingând şi cazul ex-Cardinalului McCarrick şi ce se poate învăţa din acest episod întunecat. – De ce v-aţi simţit impulsionat să scrieţi o carte, sau mai degrabă o scrisoare: „Scrisoare către o Biserică ce suferă”? – Am considerat că această problemă a abuzurilor sexuale ale clericilor a fost examinată din mai multe puncte de vedere – legale, canonice, chiar culturale -, dar nu a fost suficient analizată teologic, biblic şi spiritual. De asemenea, cred că poporul lui Dumnezeu, demoralizat şi profund descurajat de acest scandal, trebuie să audă un cuvânt de speranţă. – În contextul răului făcut poporul lui Dumnezeu şi celor mai vulnerabili, mai mici, cum susţineţi că nu trebuie să ne descurajăm? – Sunt extrem de sincer în carte despre pagubele provocate de scandaluri. În mod intenţionat nu atac pe nimeni. Dar mă străduiesc, de asemenea, să pun această suferinţă actuală într-un context spiritual mai larg. După cum spunea Sfântul Paul cu mult timp în urmă: „unde păcatul abundă, harul abundă mai mult”. Iubirea lui Dumnezeu este întotdeauna mai mare decât răutatea noastră. Nimic din ceea ce facem nu poate înfrânge definitiv ţelurile lui Dumnezeu. Această lecţie o regăsim în toată Biblia şi în marea tradiţie teologică şi este confirmată în viaţa sfinţilor. – În carte, discutaţi cum Biserica a trecut prin situaţii dificile şi în trecut, dar multe persoane sfinte au ţinut-o la plutire. Acest lucru sună cu siguranţă liniştitor pentru catolicii care îşi iubesc credinţa, dar au nevoie de un impuls de speranţă. Puteţi să explicaţi ideea? – În carte menţionez o conversaţie pe care am avut-o cu Cardinalul George, cu doar câţiva ani înainte de a muri. Ştiind bine că Biserica trece printr-o criză cumplită, a spus: „Unde sunt ordinele consacrate? Unde sunt mişcările?” Înţelept istoric al Bisericii, Cardinalul George ştia că tocmai în momentele de criză au apărut marii reformatori, fondatori şi lideri spirituali. Deci îi căuta activ. Această providenţă divină este ceea ce ne dă speranţă. – În carte, observaţi cum abuzul îl are pe diavol în centru. Subliniaţi că diavolul este neputincios dacă oamenii nu cooperează cu el. Ce se poate face pentru a preveni această „cooperare” cu diavolul, această cedare în faţa ispitei? – Trebuie să ne întoarcem la elementele de bază spirituale: rugăciunea, participarea regulată la Liturghie, frecventarea Sacramentelor, în special Spovada, Rozariul, săvârşirea faptelor de milostivire trupească şi sufletească. Diavolul urăşte toate acestea. – Americanii sunt îngroziţi de descoperirile din Raportul Pennsylvania şi de cazurile de abuzuri de-a lungul timpului. Dar nu este oare obiectiv adevărat şi că, de la Carta Dallas, în majoritatea ţărilor anglofone în care au fost puse în aplicare indicaţiile riguroase, cazurile de abuzuri asupra minorilor au scăzut dramatic? – Absolut. Şi acest lucru trebuie spus din ce în ce mai mult. Am fost mâhnit când un realizator de sondaje mi-a spus anul trecut că majoritatea catolicilor care merg la biserică cred că Marele Raport al Tribunalului din Pennsylvania are legătură cu cazuri nereportate din zilele noastre. Cu adevărat, în cea mai mare parte priveşte cazuri din trecut, de acum 30, 40, chiar 70 de ani. Aşa cum spuneţi, Carta Dallas din 2002, deşi nu e un instrument perfect, s-a dovedit foarte utilă în reducerea numărului acestor cazuri. Nu cunosc nici o instituţie din lume care să fi făcut mai mult pentru a aborda această chestiune îngrozitoare decât Biserica Catolică. Desigur, aceasta nu ar trebui să fie o scuză pentru a ne relaxa vigilenţa, dar ar trebui să expună minciuna celor care spun că Biserica nu a făcut nimic pentru a răspunde crizei. – Credeţi că acţiunile actuale ale Bisericii vor fi mai eficiente decât în trecut? Credeţi că mai trebuie făcut ceva? – Cred că Biserica a răspuns la scandal cu reforme instituţionale bune. În urma dezvăluirilor din 2002, a apărut Carta Dallas, iar după revelaţiile privindu-l pe McCarrick, din 2018, Vos Estis Lux Mundi a fost publicat de Vatican şi protocoalele noastre naţionale au fost formulate în conformitate cu acesta. Sunt acţiuni foarte importante. Dar ceea ce mai trebuie făcut, desigur, este munca spirituală de convertire şi de purificare – atât la nivel instituţional, cât şi personal. Eu afirm în mod răspicat în carte că un „putregai” a intrat în preoţie şi acest lucru trebuie înfruntat. Mai mult, noi toţi, botezaţii, trebuie să ne întoarcem din nou către Domnul. – Mulţi americani s-au simţit trădaţi că cineva ca fostul Cardinal McCarrick a fost capabil să continue să avanseze în rang şi să fie o persoană influentă, în ciuda faptului că se pare că era cunoscut comportamentul său greşit. Cum pot americanii să îşi recapete încrederea în urma acestui lucru? Ce ar fi trebuit să se facă altfel? – În ultimul an, am solicitat o investigaţie completă asupra situaţiei lui McCarrick, în special în ceea ce priveşte problema pe care o ridicaţi. Cine a privit în altă parte când s-a înălţat în ierarhiei şi cine a continuat să privească în altă parte când a persistat, chiar şi după pensionare, ca jucător cheie în viaţa Bisericii? Cred că poporul lui Dumnezeu merită răspunsuri la aceste întrebări. Acestea fiind spuse, cred că protocoalele recent adoptate pentru Biserica din Statele Unite ale Americii vor merge pe linia prevenirii unui alt scenariu în stil McCarrick în viitor. Oamenii vor şti că au dreptul de a se plânge şi vor şti cui să îşi prezinte nemulţumirile. – Cum vă aşteptaţi ca prin această scrisoare, disponibilă la doar 1 dolar, şi prin resursele Dvs online, să clarificaţi percepţiile greşite ale credincioşilor americani cu privire la criză? Ce alte speranţe aveţi în acest sens? – Speranţa mea cea mai profundă cu această mică broşură este să încurajez oamenii să rămână şi să lupte pentru Biserica lor. Aşa cum scriam la începutul „Scrisorii către o Biserică ce suferă”, am găsit un sondaj ce sugerează că 37% dintre catolici s-au gândit să părăsească Biserica din cauza acestui scandal. Le înţeleg total frustrarea, dar nu există niciodată un motiv întemeiat să părăsim Biserica. Nu renunţaţi la comoară doar pentru că vasele care o poartă sunt defecte şi fragile. Staţi şi luptaţi. (Deborah Castellano Lubov pentru Zenit) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 667, Ultimul acces: 2026-09-26 21:19:36
|
Timp total: 0.04s...
[]:1