Premierul vietnamez a fost primit de Papa[2007-01-25]Papa Benedict al XVI-lea a devenit primul Papă care a primit un lider comunist vietnamez în audiență. Întâlnirea cu premierul Nguyen Tan Dung a durat 25 de mine, Biroul de Presă al Sfântului Scaun afirmând despre eveniment că marchează un nou și un important pas spre normalizarea relațiilor bilaterale.În ultimii, aceste relații au cunoscut progrese concrete, deschizând noi spații pentru libertatea religioasă a Bisericii Catolice din Vietnam, se mai spune în nota Biroului de Presă. În cursul discuțiilor, atenția s-a îndreptat spre problemele încă existente și care, se speră, vor fi rezolvate prin canalele de dialog existente, conducând la o cooperare fructuoasă între Biserică și stat. Se mai spune de asemenea că s-au schimbat opinii despre situația internațională actuală, descoperindu-se angajamentul comun în favoarea păcii și a soluțiilor prin negociere a problemelor serioase de astăzi. Audiența s-a desfășurat în Palatul Apostolic și s-a încheiat cu un schimb de daruri. Papa a primit un vas de ceramică, iar Sfântul Părinte i-a dat premierului un set de medalii ale pontificatului său. Doi interpreți, precum și șeful Comisiei vietnameze pentru Afacerile Religioase, Ngo Yen Thi, au participat de asemenea la întâlnirea cu ușile închise. După întâlnirea cu Papa, premierul a fost primit de Cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului, însoțit de Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretarul pentru relațiile cu statele. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 877, Ultimul acces: 2026-05-20 07:34:53
|
Timp total: 0,34s...
[]:1