Patriarhul Daniel a participat la deschiderea Festivalului Internaţional „George Enescu”[2019-09-01]de Iulian DumitraşcuPreafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat sâmbătă la deschiderea Festivalului Internaţional „George Enescu”. Evenimentul a avut loc loc la Sala Palatului. Ajuns la cea de-a 24-a ediţie, Festivalul Internaţional George Enescu se va desfăşura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În total, în ţară, se vor desfăşura 24 de concerte, dublu faţă de ediţia anterioară, informează organizatorii. Evenimentul a fost deschis de Orchestra Filarmonicii din Berlin, dirijată de Kirill Petrenko. Tot sâmbătă, de la ora 22:30, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a deschis la Ateneul Român secţiunea „Concertele de la miezul nopţii” din cadrul Festivalului „George Enescu”. Unsprezece oraşe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” din acest an, faţă de şapte oraşe în ediţia anterioară. În sălile de concerte din Bucureşti, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroşi muzicieni ai lumii, având 50 de naţionalităţi şi vor fi prezentate 84 de concerte şi recitaluri. Trinitas TV este broadcasterul oficial al Festivalului Internaţional „George Enescu”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 706, Ultimul acces: 2026-09-27 11:26:42
|
Timp total: 0.04s...
[]:1