Îndemnul Mitropolitului Irineu adresat tinerilor la ITO: Să mărturisim credinţa prin faptele noastre - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Îndemnul Mitropolitului Irineu adresat tinerilor la ITO: Să mărturisim credinţa prin faptele noastre

[2019-09-06]
de Mihail Mere-Albe

Mitropolitul Irineu al Olteniei a conferenţiat vineri în cadrul Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi de la Craiova (ITO 2019) despre virtuţile creştine, îndemnându-i pe tineri să mărturisească credinţa prin fapte.
Exemplul oferit de ierarh tinerilor a fost Însuşi Iisus Hristos care „venind în lume nu s-a aşezat în vârful piramidei sociale”.
Gestul acesta suprem de iubire, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa ne oferă „exemplul meditaţiei şi rugăciunii desăvârşite”.
Vorbind despre iubirea raportată la Dumnezeu şi semeni, Părintele Mitropolit a semnalat că „ne dă consistenţă şi existenţă în Dumnezeu”.
Bucuria este în comuniune, a concluzionat ierarhul.
După conferinţa organizată în Sala Polivalentă din Craiova, începând cu ora 19:00, va avea loc tradiţionala procesiunea ITO pe traseul: Sala Polivalentă – Catedrala „Sfântul Dumitru” – Biserica „Gheorghe Vechi” şi Piaţa Mihai Viteazul.
Pe seară tinerii vor asista la un concert de muzică populară şi uşoară în Piaţa „Mihai Viteazul”.
În prima parte a zilei, tinerii au participat la workshop-uri şi ateliere în liceele din oraşul gazdă.
Împărţiţi în grupe de lucru, au fost dezbătute teme ca importanţa participării active la Sfintele Slujbe şi îmbunătăţirea relaţiei cu aproapele prin participarea la viaţa comunităţii parohiale.
Scopul acestor dezbateri a fost de conştientizare a necesităţii unei prezenţe active în viaţa Bisericii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 628, Ultimul acces: 2026-09-27 14:48:24