Deschiderea anului şcolar la Liceul Romano-Catolic Gerhardinum[2019-09-11]Luni, 9 septembrie 2019, a început un nou an şcolar pentru cadrele didactice şi pentru elevii Liceului Teologic Romano-Catolic Gerhardinum. Un nou început, cu noi provocări, noi sarcini, cunoaştere, învăţare, câştig de experienţă, întrebări, colaborare, succese, jocuri, credinţă şi încredere.Datorită lucrărilor de renovare la Catedrala Sf. Gheorghe, Domul din Piaţa Unirii, în acest an deschiderea anului şcolar şi Liturghia de Veni Sancte Spiritus a avut loc în biserica parohială din Timişoara III Elisabetin. Celebrantul principal al Liturghiei a fost Episcopul Diecezei de Timişoara, E.S. Iosif Csaba Pál, alături de el fiind Mons. Johann Dirschl, Vicar general, pr. Zoltán Kocsik, directorul liceului Gerhardinum, pr. László Bakó, secretar episcopal, pr. Csaba Miklós, paroh de Mailat, pr. Zoltán Máthé, paroh Timişoara V Mehala, spiritual şi p. Martin Gál SDS, salvatorian. La deschiderea anului şcolar, pr. Director Zoltán Kocsik i-a salutat pe Zoltán Marossy, preşedintele UDMR Timiş, Ferenc Kiss, inspector şcolar, adresând totodată salutări calde elevilor, părinţilor şi bunicilor acestora, informându-i asupra faptului că din toamna aceasta pentru el a început o misiune nouă, aceea de director şi responsabil pentru 450 de elevi şi aproximativ 50 de profesori. În acelaşi timp, a mulţumit Ilonei Iakab, fostul director – care va continua să activeze ca director adjunct şi profesor – pentru munca perseverentă şi devotată depusă în ultimii 10 ani în serviciul învăţământului catolic din Timişoara. Şcoala elementară (gimnazială, cu clasele V-VIII) şi cea secţia preşcolară (grădiniţa) s-au deschis sub conducerea doamnei Iakab. Părintele director Zoltán Kocsik a mai precizat: „Dragi elevi, şcoala ne învaţă că viaţa este frumoasă şi are sens numai atunci dacă este plină de provocări. Ne arată că drumul spre succes este învăţatul şi munca bine făcută. Fiecare disciplină este o părticică din imaginea de puzzle a acestei lumi minunate, create de Bunul Dumnezeu. Dragi părinţi, vă mulţumim pentru încrederea pe care ne-o acordaţi, că ne-aţi încredinţat educaţia copiilor Dumneavoastră. Dorim să educăm şi să formăm împreună cea mai preţioasă comoară a noastră: copii şi tinerii noştri.” După aceasta, pr. Kocsik i-a prezentat pe diriginţii şi educatorii fiecărei clase: Kinga Köntös, Júlia Farcaş, Anna Mária Gál, Krisztina Gergely, Gyöngyi Lőrincz, Laura Luda, Erzsébet Nüszl, Ilona Iakab, Henrietta György, Ioana Vasi, Diana Mihaela Bugari, Claudia Dermeştiov, Carla Dolga, Andreea Badea, Melinda Kapitany, Melinda Babuşcov, Veronica Bakos, Sarolta Floca, Cosmina Iovanovici, Claudia Laki, Karin Lovasz şi Aranka Paşcalău. Episcopul Diecezei de Timişoara, E.S. Iosif Csaba Pál, a celebrat Sf. Liturghie de deschidere a anului şcolar, înainte de care i-a întrebat pe cei mici dacă sunt emoţionaţi acum, înainte de începerea şcolii. El a rezumat în predica sa, faptul că emoţia copiilor nu vine din frică, ci din bucurie şi curiozitate. „Începerea şcolii aduce bucuria de a întâlni colegii, prietenii, pe cei pe care nu i-am văzut de mult şi de a învăţa. Dorinţa de a învăţa, de a creşte în cunoştinţe, aparţine naturii umane. Omul caută răspunsuri la întrebările sale despre propria sa viaţă, sensul vieţii sale şi soarta umanităţii. Orele de religie nu sunt destinate să le ofere elevilor doar cunoştinţe religioase, ci şi să îi ajute să pună aceste cunoştinţe în practică. Credinţa fără fapte este moartă. Cer binecuvântarea lui Dumnezeu pentru acest an şcolar, astfel încât să îl puteţi finaliza cu succes, urmând calea Lui”, a spus Episcopul nostru. Văzând copiii zâmbitori, cu ochi strălucitori, putem spune că anul şcolar 2019-2020 a început cu bucurie la Liceul Romano-Catolic Gerhardinum, care sigur va aduce o creştere spirituală şi intelectuală atât pentru educatori, cât şi pentru elevi. (text & foto: Sipos Enikő) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 765, Ultimul acces: 2026-09-26 05:05:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1