Sf. Antim Ivireanul s-a identificat până la moarte cu poporul peste care a fost pus arhipăstor – PS Varlaam Ploieşteanul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sf. Antim Ivireanul s-a identificat până la moarte cu poporul peste care a fost pus arhipăstor – PS Varlaam Ploieşteanul

[2019-09-27]
de Iulian Dumitraşcu

Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Antim din Bucureşti a fost oficiată vineri de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal.
Ierarhul le-a vorbit în predica sa credincioşilor prezenţi despre viaţa şi activitatea ctitorului şi ocrotitorului aşezământului monahal: Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, de origine georgiană.
„A fost un om străin de neamul acesta cu originea, cu sângele, însă prin grija pastorală faţă de turma încredinţată de Hristos păstoririi lui, el s-a identificat până la moarte cu poporul peste care a fost pus arhipăstor”, a spus Părintele Episcop.
Episcopul vicar Varlaam Ploieşteanul a evidenţiat activitatea în plan cultural a Mitropolitului Antim, amintind de numeroasele volume publicate şi traduse de acesta în timpul misiunii sale pastorale, atât pentru români, cât şi pentru alte popoare.
„A făcut atât de mult bine Bisericii Ortodoxe din Ţara Românească şi neamului românesc. A ajutat creştinătatea balcanică, adică pe ortodocşii sârbi, bulgari, tipărind pentru ei cărţi în limba slavonă”.
„I-a sprijinit pe creştinii din ţara lui tipărind câteva cărţi în limba georgiană şi mai ales trimiţând o tipografie întreagă şi pe cel mai iscusit ucenic al său în arta tipografiei la Tbilisi”.
„Pentru creştinii arabi din Patriarhiile Antiohiei şi Alexandriei a făcut o tipografie cu literă mobilă săpată chiar de mâna mitropolitului, pe care a trimis-o la Damasc”.
Tot lui Antim Ivireanul i se datorează introducerea definitivă a limbii româneşti în cultul Bisericii Ortodoxe Române.
„Sunt foarte multe rugăciuni din Slujba Liturghiei şi din Molitfelnic mai ales care păstrează până astăzi rugăciunile în forma tradusă de Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul”.
Sfântul Antim Ivireanul este recunoscut şi pentru că a pus bazele învăţământului gratuit, ajutând în modul acesta copiii săraci dornici să înveţe, suportând cheltuielile pentru elevi şi profesori.
Mănăstirea Antim din Capitală a fost construită între anii 1713-1715, prin strădania Sfântului Antim Ivireanul, pe atunci Mitropolit al Ungrovlahiei, după planurile întocmite chiar de acesta. Aşezământul monahal îşi mai serbează hramul şi în Duminica Tuturor Sfinţilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 718, Ultimul acces: 2026-09-28 06:04:32