ICR Stockholm găzduieşte „Chipul satului românesc”, expoziţie foto Basilica.ro[2019-09-26]de Gheorghe AnghelInstitutul Cultural Român din Stockholm va găzdui în perioada 3 octombrie – 13 decembrie 2019 expoziţia „Chipul satului românesc”, un proiect al Agenţiei de Ştiri „Basilica” care reuneşte lucrările a 14 fotografi pasionaţi de tradiţiile şi valorile româneşti regăsite în zonele rurale ale ţării noastre. „Expoziţia îşi propune să contribuie la evidenţierea actualităţii satului românesc, ca spaţiu în care s-au format şi păstrat de-a lungul timpului, multe dintre valorile spirituale, culturale şi identitare ale românilor. Aceste valori spirituale, culturale şi identitare ale neamului românesc vor fi evidenţiate în portretele selectate de echipa Agenţiei de ştiri Basilica”, se menţionează pe site-ul ICR. În cadrul vernisajului, Aurelian Iftimiu, directorul Agenţiei de ştiri a Patriarhiei Române, va prezenta publicului conceptul şi lucrările expoziţiei. Cele 26 de imagini selectate aparţin următorilor fotografi: Andreea Acatrinei, Cezar Gabriel Popescu, Daniel Ghindea, Daniel Mandache, Daniel Mandache, Gina Buliga, Ionuţ Tanciu, Mădălina Ursu,Mihnea Păduraru, Mioara Chipăruş, Mircea Florescu, Mirela Drăghiţă, Raluca Ene, Silviu-Florin Salomia, Sorin Onişor. Evenimentul face parte din manifestările culturale organizate de Episcopia Europei de Nord, în perioada 3-5 octombrie, cu prilejul anului omagial şi comemorativ 2019. Chipul satului românesc Expoziţia „Chipul satului Românesc” a fost prezentată pentru prima dată la Palatul Patriarhiei în perioada 27 februarie – 09 martie 2019. Vernisajul a cuprins peste 50 de fotografii realizate de fotoreporterii Basilica.ro şi de alţi 12 fotografi pasionaţi de satul românesc. Patriarhul României a vizitat expoziţia chiar la deschiderea din 27 februarie împreună cu episcopii vicari Varlaam Ploieşteanul şi Timotei Prahoveanul. Preafericirea Sa a binecuvântat şi susţinut proiectul şi chiar le-a oferit câteva recomandări fotografilor pasionaţi de satul românesc. Expoziţia a ajuns în SUA Mai multe imagini din cadrul expoziţiei „Chipul satului românesc” au fost expuse în luna iunie în Parohia românească „Sfânta Treime” din Troy, Michigan. Expoziţia a fost organizată prin Mitropolia celor două Americi în contextul hramului parohiei din Troy şi urmează să fie prezentată şi în alte comunităţi româneşti din SUA. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 654, Ultimul acces: 2026-09-28 23:05:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1