Un preot român a cântat în Liban la Liturghia care a încheiat întâlnirea tinerilor ortodocşi din Zahle[2019-09-24]de Iulian DumitraşcuPărintele Alexandru Grigoraş, paroh la Parohia Sascut Sat din Arhiepiscopia Romanului şi membru în corul Byzantion, a cântat duminică la Sfânta Liturghie care a încheiat întâlnirea tinerilor ortodocşi din Zahle. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte Ioan al X-lea al Antiohiei şi al Întregului Orient în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Zahle. Cu o zi mai înainte, Patriarhul Antiohiei s-a întâlnit cu membrii comunităţii tinerilor ortodocşi din oraşul libanez. Clericul român ne-a declarat că a participat la acest eveniment, unde a interpretat câteva piese bizantine şi le-a vorbit tinerilor libanezi despre „ortodoxia în România, despre comunităţile de tineri ortodocşi de la noi”. Punctul central al vizitei Patriarhului Ioan la Zahle a fost aniversarea de 90 de ani a Mitropolitului Nifon, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice în Liban. Printre invitaţi s-au numărat Mitropolit Ilarion de Volokolamsk, Coordonatorul Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, ierarhi şi arhimandriţi din Bulgaria, Serbia şi Cehia. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 659, Ultimul acces: 2026-09-28 13:48:20
|
Timp total: 0.05s...
[]:1