Dinamizarea turismului cultural din România pe agenda CE la Sibiu[2019-10-03]de Mihail Mere-AlbeLucrările celui de-al IX-lea Forum Anual Consultativ al Rutelor Culturale ale Consiliului Europei se desfășoară la Muzeul Astra din Sibiu, în perioada 2 4 octombrie. Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a participat la deschiderea oficială primului Forum de pe teritoriul României, binecuvântând lucrările, informează Mitropolia Ardealului. Ministrul Turismului, Bogdan Trif a declarat la conferința de presă din deschiderea manifestării că această întâlnire este o foarte mare oportunitate pentru noi sibienii să promovăm orașul și să arătăm Europei cât de multe obiective turistice culturale importante se regăsesc în județul Sibiu. Potrivit ministrului, biserica de la Cisnădioara este primul obiectiv care ar putea fi introdus pe ruta culturală a Sibiului. Cu toate că în anul 2007 Sibiul a deținut titlul de Capitală Culturală Europeană, nu a fost conturat până acum un astfel de circuit turistic pentru oraș. În România există un număr de opt rute culturale europene. Este vorba de Ruta Cimitirelor semnificative (cu Cimitirul Bellu, din București), Ruta Rețeaua Art Nouveau (cu Oradea), Ruta Atrium, unde sunt Centrul civic din București, din Iași și Ștei din Bihor, Ruta Moștenirii evreiești, cu Sinagoga din Piatra Neamț, cea mai veche sinagogă, Ruta Cortinei de Fier, unde sunt județele Bihor, Mehedinți și Timiș, Ruta Împăraților Români, Ruta Drumul Vinului, precum și Ruta Transromanica, unde este prezent orașul Alba Iulia. Pe lângă cele opt rute interne, există și Ruta transfrontalieră Voievodul Ștefan cel Mare care străbate aproximativ 2000 de km din România și Republica Moldova. Include atât obiectivele legate de personalitatea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare (20 pe teritoriul României și nouă în Republica Moldova), dar și peste 80 de atracții turistice din ambele țări. Potrivit datelor oferite de Ministerul Turismului, numărul celor care au vizitat un obiectiv după ce a fost înscris în rute culturale europene a crescut cu aproximativ 15%. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 660, Ultimul acces: 2026-08-07 12:05:17
|
Timp total: 0.03s...
[]:1