Jurnalista Anca Mărtinaş, distinstă cu Crucea „Pro Ecclesia et Pontifice” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Jurnalista Anca Mărtinaş, distinstă cu Crucea „Pro Ecclesia et Pontifice”

[2019-10-04]
Jurnalista româncă Anca Mărtinaş a fost distinsă cu Crucea Pro Ecclesia et Pontifice marţi, 1 octombrie a.c., la Vatican. Decoraţia i-a fost înmânată de Paolo Ruffini, prefectul Dicasterului pentru Comunicaţii din cadrul Curiei Romane, în cadrul tradiţionalei întâlniri a angajaţilor dicasterului vatican, cu ocazia comemorării Sfântului Arhanghel Gabriel, patronul telecomunicaţiilor. Distincţia exprimă recunoştinţa Sfântului Scaun pentru serviciul adus Bisericii şi Sfântului Părinte.

În cuvântul adresat celor prezenţi cu această ocazie, Ruffini a subliniat „spiritul de adevărată slujire cu care Anca Mărtinaş îşi desfăşoară activitatea” în structurile de comunicare ale Sfântului Scaun – redacţia română a Radio Vatican şi Vatican News – şi a făcut referire la recenta călătorie a Sfântului Părinte în România. Prefectul Dicasterului pentru comunicaţii a amintit, totodată, că Anca Mărtinaş este şi „o apreciată scriitoare de cărţi”.
Originară din Roman, jud. Neamţ, Anca Mărtinaş (n. 1970) a studiat teologie romano-catolică la Universitatea din Bucureşti şi ştiinţele comunicării la Universitatea Gregoriană din Roma, şi a lucrat la revista „Actualitatea creştină” a Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, unde a rămas şi astăzi o colaboratoare fidelă şi preţioasă. Din 2004 s-a stabilit în Italia, la Roma, şi face parte din echipa redacţiei în limba română a Radio Vatican. Este autoare a mai multor cărţi, apărute în Italia, una dintre lucrările sale, dedicată Monseniorului Vladimir Ghika, fiind tradusă şi în limba română de Editura ARCB, „Vladimir Ghika. Principele cerşetor de iubire pentru Cristos”.
Decoraţia Pro Ecclesia et Pontifice a fost instituită de Papa Leon al XIII-lea la 17 iulie 1888, prin scrisoarea apostolică „Quod singulari Dei concessu”, cu scopul de a crea o distincţie de onoare, cu ocazia jubileului său sacerdotal. La început, decoraţia se împărţea în trei clase: de aur, de argint şi de bronz, dar, în 1908, Papa Pius al X-lea a dispus ca aceasta să fie numai din aur. Distincţia este o cruce pe care sunt reprezentaţi în relief Sfinţii Apostoli Petru şi Paul, iar panglica e în culorile Vaticanului: alb şi galben. Forma grafică actuală datează din tipul pontificatului Papei Paul al VI-lea. Crucea Pro Ecclesia et Pontifice este oferită laicilor (bărbaţi şi femei), precum şi clericilor, pentru a răsplăti meritele slujirii acestora faţă de Biserică şi faţă de persoana Pontifului roman.
Anca Mărtinaş este al doilea jurnalist român care primeşte această distincţie din partea Sfântului Scaun, după Mons. Anton Lucaci, decorat în 2010, pentru cei 20 de ani de activitate la redacţia română a Radio Vatican.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 938, Ultimul acces: 2026-09-27 05:54:51