Pr. dr. Adrian Măgdici OFMConv: Embrionul uman, o persoană ce trebuie protejată[2019-10-08]La Editura Serafica din Roman a văzut lumina tiparului cartea „Embrionul uman, o persoană ce trebuie protejată. O analiză antropologico-etică din perspectiva Magisteriului Bisericii Catolice”, autor pr. dr. Adrian Măgdici OFMConv, traducător Remus Tanasă. Cartea are 234 de pagini, format 13x20cm, putând fi cumpărată de pe EdituraSerafica.ro la preţul de 18 lei.Încă de la început trebuie să subliniem faptul că ne aflăm în faţa unei cărţi „cu greutate”, care abordează o temă controversată în lumea ştiinţifică mondială şi pe care mulţi se feresc să o abordeze, în contextul revoluţiei sexuale, a drepturilor femeii şi a promovării intense a ideologiei de tip „gender”. Doctor în Teologie şi profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman (unde a predat Morală fundamentală, Morală Familială, Morală socială, Morală religioasă, Etică şi Bioetică), pr. Adrian Măgdici încearcă, prin perspectiva Magisteriului Bisericii să aducă lumină în ceea ce priveşte statutul – atât de controversat – de „persoană” a embrionului uman. Dacă prima parte a acestui volum, care este eminamente tehnică, reprezintă o sinteză a dezvoltării biologice a embrionului uman, esenţa studiului îl reprezintă partea a doua a cărţii, care îşi propune să demonstreze că embrionul uman este o persoană umană reală încă de la concepere. Ombilical legată de acest aspect, partea a treia descrie, succint, pericolele care ameninţă viaţă umană încă de la concepere, abordând teme cum ar fi fertilizarea in vitro sau avortul terapeutic. Fără a se substitui cercetărilor ştiinţifice, paginile de faţă încearcă să ofere răspunsuri bioetice şi morale la probleme în faţa cărora biologia sau medicina modernă nu au găsit soluţii compatibile cu demnitatea umană. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 709, Ultimul acces: 2026-10-01 04:09:01
|
Timp total: 0.03s...
[]:1