Ziua Misionară Guanelliană la Iaşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ziua Misionară Guanelliană la Iaşi

[2019-10-07]
Luna octombrie 2019 a fost numită de Papa Francisc Luna Misionară Extraordinară, tema aleasă pentru această lună fiind „Botezaţi şi trimişi: Biserica lui Cristos misionară în lume”. Pentru a trăi în mod special această lună şi pentru a reînnoi zelul misionar pe care trebuie să îl avem în vestirea Evangheliei, Familia Guanelliană din lumea întreagă, sub îndrumarea Centrului Misionar Guanellian de la Roma, a marcat ziua de duminică, 6 octombrie 2019, ca fiind Ziua Misionară Guanelliană, zi care ne va pregăti pentru Ziua Mondială a Misiunilor.

La Casa „Sfântul Iosif” din Iaşi, în capela Căminului de bătrâni, familia guanelliană din Iaşi a trăit această zi cu bucurie şi creativitate. În cadrul Sfintei Liturghii, celebrată cu entuziasm misionar, pr. Baktist Walagan SDC ne-a invitat să mulţumim şi în acelaşi timp să ne rugăm pentru misionarii Familiei Guanelliane din lumea întreagă şi ne-a introdus în tema acestei luni, „Botezaţi şi trimişi”, vorbindu-ne la cuvântul de învăţătură despre importanţa credinţei bine înrădăcinate în inimile noastre, despre datoria părinţilor de a semăna în inimile copiilor sămânţa vocaţiei şi despre importanţa comuniunii între noi, de a ne simţi uniţi cu întreaga Familie Guanelliană, misionară în diferite părţi ale lumii, din Europa şi Asia până în Amazonia şi în insulele Solomon.
După Sfânta Liturghie, credincioşii prezenţi au fost invitaţi să viziteze expoziţia organizată special pentru această ocazie, expoziţie care cuprinde pe lângă unele aspecte din carisma şi misiunea Sf. Alois Guanella, fondator, fotografii din cele şase realităţi guanelliene din România: Casa Providenţei – Iaşi, Casa „Sfântul Iosif” – Iaşi, Centrul „Fericita Clara” – Şcheia, Casa „Sfântul Alois Guanella” – Sagna, Casa „Sfântul Alois Guanella” – Opera Don Guanella – Iaşi şi Grupul Guanellieni Cooperatori. Această expoziţie îmbogăţeşte anul jubiliar al celor 25 de ani de prezenţă a Familiei Guanelliene în România, prin Congregaţia Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe.
Ziua Misionară Guanelliană s-a încheiat cu rugăciunea Vespelor, în cadrul Adoraţiei Euharistice, tot în capela Căminului de bătrâni, moment de rugăciune care ne-a unit din nou în jurul lui Isus, izvorul iubirii, primul misionar al Tatălui, care ne-a vestit împărăţia cerurilor. Mulţumim organizatorilor şi tuturor celor care s-au străduit cu mult elan ca această zi să lase un semn în vieţile noastre şi să ne deschidă mai mult înspre tot ceea ce înseamnă credinţă, caritate şi misiune.
„Sensul misiunii este acela de a prezenta lumii întregi dorinţa lui Dumnezeu de a-i întâlni pe toţi oamenii. Este vorba de a vesti tuturor că Dumnezeu ne iubeşte şi este nerăbdător să ne întâlnească. Este o propunere de credinţă care solicită răspunsul liber al persoanei la propunerea lui Dumnezeu. Inima misiunii creştine înseamnă a ne simţi trimişi: fiecare botezat poate fi misionar, purtător al acestei propuneri a lui Dumnezeu, mesager al invitaţiei pe care Dumnezeu o face fiecărui om ca să se lase găsit, pentru a realiza o relaţie de iubire cu el” (din Servire, Presenza Missionaria Guanelliana, nr. 3/2019). (Sr. Victoria Pop FSMDP pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 712, Ultimul acces: 2026-09-27 16:20:44