Deschiderea festivalului „Din dragoste pentru frumos” a avut loc în prezenţa Familiei Regale - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Deschiderea festivalului „Din dragoste pentru frumos” a avut loc în prezenţa Familiei Regale

[2019-10-16]
de Gheorghe Anghel

Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu au participat duminică la deschiderea festivalului „Din dragoste pentru frumos”, organizat de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale (MOREOM).
Manifestarea culturală a avut loc la Palatul Béhague şi a fost găzduită de Excelenţa Sa Luca Niculescu, Ambasadorul României la Paris, informează MOREOM.
Familia regală a fost întâmpinată cu pâine şi sare, apoi a participat la vernisajul unei expoziţii de fotografii istorice dedicată Reginei Maria, realizată de Muzeul Judeţean de Istorie din Braşov.
Oaspeţii regali au vizitat expoziţiile „Regina Maria, suflet de borangic”, cuprinzând piese de la Muzeul Ţăranului Român şi din colecţii private, şi „Crinii Reginei”, o colecţie de picturi semnate de maestrul Horea Paştina.
În Sala Bizantină, festivalul a fost deschis de Mitropolitul Iosif şi de Ambasadorul Luca Niculescu.
Consilierul de Stat Sandra Pralong a transmis un mesaj din partea Preşedintelui României.
Principele Radu a evocat personalitatea Reginei Maria şi contribuţia sa la identitatea românească.
A fost prezentat apoi filmul „Regina Maria, Coroană a portului românesc”.
În continuare, istoricul Nicolae Pepene a susţinut prelegerea „Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei şi artei populare româneşti”.
Seara s-a încheiat cu un concert de muzică tradiţională interpretat de Teodora Purja, Lenuţa Purja şi Sergiu Purja Negrean.
Printre oficialităţile prezente la deschiderea festivalului s-au numărat: Roxana Mărăcineanu, Ministrul Sporturilor din Republica Franceză, şi ES dl Adrian Cioroiuanu, Ambasadorul României la UNESCO.
Comunitatea românească din Franţa a fost reprezentată de peste 200 de persoane.
Festivalul, ajuns la a noua ediţie, sărbătoreşte anul acesta 70 de ani de la înfiinţarea Eparhiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale (AEOR, 1949). Manifestările culturale continuă în perioada 16-20 octombrie 2019 la Paris, Drancy şi Limours.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 692, Ultimul acces: 2026-09-30 06:36:36