Arta de tradiţie bizantină, promovată la Deva - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Arta de tradiţie bizantină, promovată la Deva

[2019-10-16]
de Gheorghe Anghel

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva va găzdui în perioada 19 octombrie – 24 noiembrie 2019 o expoziţie dedicată artei bizantine.
Vernisajul va avea loc sâmbătă, începând cu ora 18:00, la Palatul Magna Curia.
Expoziţia intitulată „Patrimoniu contemporan, imaterial, universal” va cuprinde lucrări realizate în tehnica mozaicului, icoane pe panou de lemn, icoane pe sticlă, picturi după manuscrise bizantine, fotografii etc.
„Titlul expoziţiei exprimă duhul artistic bizantin prin evocarea unei dimensiuni trihotomice, specifică lumii constantinopolitane. Un patrimoniu imaterial este totodată universal, dar mai ales contemporan, reprezentând, astfel, o necesitate şi un reper pentru exigenţele duhovniceşti ale vremii noastre”, a declarat Sorin Albu, lector universitar la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca.
Potrivit organizatorilor, exponatele „vor prilejui o incursiune în fascinantul univers al artei bizantine sub diversele ei manifestări”.
În încheierea vernisajului membrii grupului „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca vor susţine în Sala Şemineului un concert de muzică bizantină.
Concertul va cuprinde atât cântări din cadrul slujbelor, cât şi piese din folclorul bizantin, cu precădere interpretările cântărilor de la curtea imperială, „pentru a introduce publicul într-o atmosferă inedită, temeluită pe deschiderea spre orizonturile lumii bizantine”, a spus Sorin Albu.
Vernisajul de sâmbătă face parte dintr-un eveniment mai amplu intitulat „Zilele icoanei” în care este inclusă şi Sfânta Liturghie oficiată duminică la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Deva.
Răspunsurile liturgice vor fi oferite de Grupul „Sfântul Ioan Damaschin”.
Zilele icoanei sunt organizate de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, în colaborare cu Episcopia Devei şi Hunedoarei, Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba-Iulia.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 728, Ultimul acces: 2026-10-01 04:35:42