Ctitoria voievodului Mihai Viteazul din Râmnicu-Vâlcea şi-a serbat hramul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ctitoria voievodului Mihai Viteazul din Râmnicu-Vâlcea şi-a serbat hramul

[2019-10-15]
de Mihail Mere-Albe

Biserica monument istoric „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Râmnicu-Vâlcea, ctitorită în 1587 de voievodul Mihai Viteazul, şi-a serbat luni hramul.
Lăcaşul de cult este unul din cele mai vechi din municipiu care o are ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, informează Arhiepiscopia Râmnicului.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului care le-a istorisit credincioşilor viaţa virtuoasă „a uneia dintre cele mai iubite sfinte ale poporului ortodox, mai ales a românilor”.
Credincioşii prezenţi au avut ocazia să cinstească veşmântul ocrotitoarei Moldovei, aflat în patrimoniul bisericii din 2017.
„Prin mila lui Dumnezeu, de doi ani, în acest locaş din Râmnicu-Vâlcea se află unul dintre veşmintele care au îmbrăcat moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, de aceea cei care vin şi se roagă ei primesc de la Dumnezeu multă mângâiere”, a subliniat ierarhul.
Zidită din temelie în anul 1557 de voievodul Pătraşcu cel Bun, biserica închinată Sfintei Cuvioase Parascheva a fost ridicată abia în 1587, ctitor fiind voievodul Mihai Viteazul, iar slujba sfinţirii a fost oficiată în 1593 de Episcopul Teofil I al Râmnicului.
În Arhiepiscopia Râmnicului sunt peste 50 de biserici care o au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, dintre care cea mai veche este biserica de lemn din satul Mariţa, construită între anii 1556-1557.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 638, Ultimul acces: 2026-09-27 10:21:47