Decanul FTOUB despre „Şcoala din Biserică” la Simpozionul Naţional de Teologie[2019-10-09]de Sorin IoniţeÎn a doua zi a Simpozionului Naţional de Teologie, Pr. Prof. Ioan Moldoveanu, Decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti (FTOUB), a vorbit despre începuturile şi evoluţia învăţământului în Biserică. Referatul prezentat de Pr. Ioan Moldoveanu s-a intitulat „Şcoala din Biserică. Începuturile şi evoluţia învăţământului (teologic) în (şi prin) Biserică. Şcoli bisericeşti şi şcoli domneşti”. „Există tratate de istoria pedagogiei româneşti, de istorie a învăţământului românesc. În niciunul dintre ele, în orice epocă s-ar fi scris, nu se poate eluda faptul că Biserica n-a fost implicată în zidirea învăţământului modern”, a spus Pr. Ioan Moldoveanu. „Începându-se de la tinda bisericii, până la învăţământul universitar de azi, academic Biserica a jucat un rol extraordinar. A fost al Bisericii. Aşa cum şi sănătatea, pentru cei care clamează «Spitale şi nu Catedrale», spitalele tot ale Bisericii au fost iniţial, tot în tinda bisericii, tot lângă biserică s-au dezvoltat”. „Şcoala nu a fost separată de Biserică niciodată”, a adăugat decanul FTOUB. „Nu că am pretinde azi să facem doar şcoli de teologie în România din toate şcolile, dar o istorie a credinţei merită studiată şi avem dreptul să revendicăm acest lucru”, a concluzionat părintele decan. Între vorbitorii din a doua zi a lucrărilor s-au numărat: Pr. Conf. Nicuşor Beldiman, Dr. Costion Nicolescu şi Prof. Univ. Dr. Doina Işfănoni. A doua zi a simpozionului s-a desfăşurat în Sala „Conventus” de la Palatul Patriarhiei şi a cuprins trei sesiuni de comunicări: Şcoala din tinda Bisericii: primele forme de educaţie în satul românesc Forme şi manifestări de organizare administrativă a satului românesc Criza actuală a satului românesc şi implicarea Bisericii Ortodoxe Române în atenuarea acesteia Tema generală a Simpozionului Naţional de Teologie (6-9 septembrie 2019) a fost „Satul românesc: vatră a plămădirii, păstrării şi promovării fiinţei naţionale şi a credinţei ortodoxe”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 689, Ultimul acces: 2026-09-30 11:39:11
|
Timp total: 0.03s...
[]:1